administratie

Budăi vrea creşterea vârstei de pensionare ca să stabilizeze sistemul de pensii

Ministrul Muncii, Marius Budăi, le-a spus liderilor Coaliţiei de guvernare că doreşte creșterea vârstei de pensionare pentru a stabiliza sistemul de pensii.

Potrivit surselor Antena 3 CNN, ministrul Muncii ar vrea creşterea graduală a vârstei de pensionare. Cel puţin aşa ar fi spus în spatelor uşilor închise de la Palatul Victoria.

Marius Budăi discută luni cu preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi cu premierul Nicolae Ciucă, după negocierile cu oficialii de la Comisia Europeană la Bruxelles.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, ar fi găsit, potrivit unor surse, soluțiile pentru reforma pensiilor speciale.

Printre acestea se numără reducerea progresivă a ratei de înlocuire pensie-salariu, dar și creșterea treptată a vârstei de pensionare.

Așa cum se întâmplă în cazul femeilor, când vârsta de pensionare crește treptat până în 2030, așa s-ar putea întâmpla și în rândul beneficiarilor de pensii speciale.

Înainte de această întâlnire însă, Ministerul Fondurilor Europene, condus de liberalul Marcel Boloș, a transmis un comunicat de presă cu privire la concluziile de la Bruxelles.

Marcel Boloș spunea acolo că pensiile speciale vor fi aliniate la principiul contributivităţii. Este o cerință fermă din partea Comisiei Europene.

Surse de la Comisia Europeană au precizat că au cerut oficialilor de la București să se asigure că vârsta de pensionare va crește.

De exemplu, cei care au intrat în sistem după 2018 să aibă vârsta de pensionare 65 de ani.

Tot Comisia Europeană a cerut să fie eliminate pensii care sunt acordate unor categorii restrânse, precum funcționari, parlamentari sau angajați ai Curții de Conturi.

Se caută soluții acum la Palatul Victoria, pentru că de reforma pensiilor speciale depinde și rotativa guvernamentală.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că până când nu va fi încheiat acest jalon din PNRR, nu va prelua guvernarea.

La sfârşitul anului 2022, România avea peste 4,7 milioane de pensionari.

Când mă pot pensiona – este o întrebare care îi interesează pe mulţi români, fie că încă lucrează şi urmează să iasă la pensie, fie că deja s-au pensionat, dar anticipat.

Acum puteţi afla în mai puţin de un minut data la care vă puteţi pensiona, fie că e vorba de pensie anticipată, pensie anticipată parţial sau pensie pentru limita de vârstă.

Tot ce aveţi de făcut este să intraţi pe site-ul Casei Naţionale de Pensii Publice, să vă completaţi data naşterii şi sexul, apoi aflaţi data pensionării.

Recalcularea pensiei, un subiect intens discutat în această perioadă, poate fi cerută de români, printr-o solicitare, alături de câteva acte necesare.

Recalcularea pensiei se poate face în cazul celor care au realizat stagiul de cotizare după deschiderea dreptului de pensie pentru limita de vârstă, dar şi pentru persoanele care au mai lucrat și după ce au împlinit vârsta de retragere și au ieșit la pensie.

Aşadar, după realizarea oricărui stagiu de cotizare după deschiderea drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, se poate solicita recalcularea drepturilor de pensie.

Recalcularea pensiei pentru fiecare stagiu de cotizare de minimum 12 luni poate fi cerută de orice român, potrivit antena3.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise