administratieULTIMA ORĂ

Budăi: Ajutoarele de 700 de lei vor veni odată cu pensia

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a precizat joi că ajutoarele de 700 de lei pentru pensionarii care primesc până în 2.000 de lei vor veni în acelaşi timp cu pensia, începând cu data de 1 iulie.

‘Aceşti bani, 700 de lei pentru fiecare pensionar care are pensia sub 2.000 de lei, vor veni odată cu pensia fiecăruia. Va începe livrarea către populaţie a acestor sume exact în calendarul pe care ştim că se livrează pensiile, începând cu data de 1 iulie’, a spus Budăi la Palatul Parlamentului.

Întrebat cum s-a stabilit plafonul de 2.000 de lei pentru primirea acestui ajutor de 700 de lei în luna iulie, Budăi a spus: ‘La începutul anului, am avut un plafon de 1.600 de lei pentru primul pachet social, care a reprezentant atunci pensia medie în România. Am venit ulterior cu o analiză pe care am creat-o şi din cauza evoluţiei preţurilor şi din cauza a ceea ce s-a întâmplat, accentuându-se în unele locuri criza preţurilor din cauza războiului din Ucraina, am decis să implementăm al doilea pachet social, cu acele carduri şi acele vouchere electronice pentru a sprijini populaţia până la sfârşit de an. Am considerat atunci o categorie vulnerabilă, pensia care se încadrează în jurul pensii medii, acum considerăm că evoluţia preţurilor fiind cea pe care o ştim cu toţii trebuie să depăşim un pic pensia medie. Dintr-o analiză a noastră, 3,2 milioane de pensionari vor beneficia a această nouă măsură’.

În privinţa voucherelor de 50 de euro la două luni, ministrul Muncii a afirmat că, pe măsură ce furnizorii tipăresc cardurile pe care vor intra aceşti bani, vor fi livrate către populaţie prin Poşta Română.

‘Nu aşteptăm ca furnizorii de carduri să tipărească şi să imprime toate cardurile. Pe măsură ce avem loturi de carduri gata imprimate, prin Poşta Română le vom livra, de la începutul lunii iunie, către populaţie. Putem lua şi situaţia ipotetică în care, dacă până la sfârşitul lunii iunie vor fi persoane care nu vor primi carduri şi le vor primi pe 1 sau pe 2 iulie, asta nu înseamnă că suma aferentă lunii iunie va fi pierdută. Din contră, dacă pe 1 sau 2 iulie va primi cardul, imediat, a doua zi se va alimenta cardul cu suma aferentă lunii iunie’, a arătat Marius Budăi.