Bucuros că a scăpat de închisoare, primarul Virgil Saghin a aruncat cu bani fără număr în organizarea Balului Gospodarilor de zilele trecute. Acesta a dat aproximativ 200.000 de lei pentru o singura noapte de …BAL.
Dar nu e singurul edil care aloca miliarde de lei vechi în organizarea de petreceri si apoi se plâng că rămân fără bani în casieriea primăriei. De altfel, marți, 14 ianuarie, are loc chiar și o reuniune a Asociației Comunelor din România unde edilii se vor plânge din nou că o duc greu cu banii și că nu vor putea face investițiile promise în campanii electorale.
Nu însă și atunci când e vorba de cheltuirea banului public pentru paranghelii și pentru interese personale. Dar la unele evenimente, edilii profita si de sponsorizarile care apelează și care de cele mai multe ori nu sunt contabilizate ci se trec pe un caiet. E greu de înțeles cum Curtea de Conturi Suceava trece cu vederea controalele referitoare la prăduiala banilor publici și cum nu se iau măsuri împotriva acestor edili care își bat joc de fondurile financiare.
Înalta Curte de Casație și Justiție îi permite lui Virgil Saghin să candideze pentru un nou mandat de primar la Vatra Moldoviței, deși ca strategie de rezervă pentru a nu scăpa din mână frâiele comunei era pregătită soția acestuia.
Virgil Saghin până mai ieri cu emoții în dosarul în care era acuzat de abuz în serviciu s-a apucat de petreceri uriașe. Chiar și atunci când Curtea de Apel Suceava a respins apelurile Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc și ale inculpaților Virgil Saghin și Lucian Chichifoi împotriva sentinței penală pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosarul cu numărul 2167/206/2019,edilul avea pielea de găină. Așadar, deciziile Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc au rămas definitive. Edilul era acuzat de faptul că, cămine culturale din Paltinu și Ciumârna erau accesorizate cu scaune și mese cumpărate la prețuri aproape duble celor aflate pe piața concurențială, de la o firmă din Botoșani, administrată de fiul unui prieten vechi al edilului.
În iulie 2021, Virgil Saghin a fost trimis în judecată de DNA, într-un dosar privind angajarea fictivă a două persoane. Acesta a ajuns în atenţia DNA după ce persoanele au fost angajate la Primăria Vatra Moldoviţei doar pentru a putea fi detașate rapid la Apele Române.
În februarie 2021, Gabriel Mustățea, un inginer care lucra la ABA Prut-Bârlad a dezvăluit pentru Recorder că o tânără care a lucrat ca ospătăriţă la un bar a fost angajată pe post de inginer la instituție, fără concurs și fără să aibă competențe în domeniu.
Edilul achitat de ÎCCJ
Inalta Curte de Casație și Justiția a decis, în a doua jumătate a lunii aprilie 2024 achitarea fostului primar din Vatra Moldoviței, condamnat pentru infracțiunea de abuz în serviciu.
Completul de judecată a admis recursul în casaţie declarat de Virgil Saghin împotriva deciziei penale nr. 161 din 14 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, și a casat, în parte, decizia penală atacată, precum și sentinţa penală din 3 aprilie 2023 pronunţată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc. În rejudecare, l-a achitat pe Virgil Saghin pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. De asemenea, a înlăturat dispoziţiile privind obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat și a menținut celelalte dispoziții ale hotărârilor casate care nu contravin acestei decizii. Soluția este definitivă și a fost pronunţată în şedinţă publică, joi, 25 aprilie a.c..
Contactat telefonic de jurnalistii suceveni și întrebat cum a primit soluția judecătorilor de la Înalta Curte, Virgil Saghin a declarat că nu comentează o decizie judecătorească. El se scuza imediat după pronunțarea instanței centrale cu: „Am avut încredere în Dumnezeu și într-o justiție dreaptă și corectă”. Întrebat la acea vrene dacă în noile condiții va candida pentru un nou mandat de primar al comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin răspunde că da, va candida din partea PNL. Așa că soția și-a pus în sertarul dosarul deja pregătit iar Saghin și-a depus dosarul pentru un nou mandat.