Drum lin printre îngeri
maestre VIOREL LEANCĂ…
Din nou lumea folclorului românesc, in special al muzicienilor este in doliu… ne-a părăsit marele nostru dirijor, orchestrator, compozitor, aranjor, solist instrumentist, șef de orchestră – VIOREL LEANCĂ.
Da, Bucovina a intrat din nou în doliu, după plecarea maestrului George Sârbu, iată că acum a fost chemat discipolul său Viorel Leancă, cel care s-a aflat la pupitrul dirijoral al ansamblului de peste 50 de ani (chiar dacă, temporar, ca dirijor secund), nu a dezamăgit niciodată spectatorul. Tactica și mai ales ştiinţa maestului de a-şi alege oamenii – artiştii instrumentişti – spuma interpreţilor din Bucovina, împreună cu care Ansamblul Artistic Profesionist “Ciprian Porumbescu” a atins culmi ce pot fi comparate, fără teamă de a greşi, cu alte ansambluri profesioniste de prestigiu, din ţară sau din străinătate. De bună seamă că i-au trebuit dirijorului Viorel Leancă sute, mii de ore de repetiţii și de studiu în toţi aceşti ani, pentru ca ansamblul să atingă performanţa actuală. Cel care a condus orchestra Ansamblului “Ciprian Porumbescu” din Suceava de peste 5 decenii… a lăsat moștenire în patrimoniul imaterial al României adevărate perle ale muzicii tradiționale: suite de orchestră, suite de dansuri tradiționale, sute, mii de compoziții în stilul zonei și nu numai. Cele mai multe înregistrări se regăsesc in Fonoteca de Aur a Radiodifuziunii Române, a Televiziunii Române, a Casei Electrecord dar si al altor studiouri si case de producție din țară și străinătate. Turneele realizate în SUA și alte țări și continente alături de orchestra sa, au rămas memorabile și astăzi… Poate dincolo, împreună cu mentorul dumneavoastră, maestrul George Sârbu și ceilalți titani: Constantin Arvinte, Paraschiv Oprea, Ioan Cobâlă, Stelian Stoica, George Vancu, Marin Ghiocel, Victor Predescu și mulți alții o să le cântați ingerilor și divinității creațiile pe care nouă ni le-ați lăsat aici…
Odată cu pensionarea, acești titani, Maeștri ai artei dirijorale, ai muzicii, nu trebuiesc înlăturați din instituțiile unde o viața au activat, trebuiesc/trebuia să li se aloce un biroul/spațiu de studiu, de lucru, de creație unde să își ducă munca mai departe și totodată folositori instituțiilor unde au activat, trebuiau folosiți deoarece bagajul lor de cunoștințe după vârsta pensionării este și mai bogat iar ei nu trebuiesc înlăturați, ci apreciați și respectați… Artiștii nu mor niciodată, nu, noi vom trăi prin ceea ce ne-au lăsat până la marea noastră trecere… Prin plecarea maestrului Viorel Leancă, probabil într-o lume mai bună, a rămas un gol imens în această zonă a folclorului tradițional… poate fratele dumnealui, dirijor, profesor, instrumentist, orchestrator, compozitor Trifan Leancă va duce mai departe tradiția cu cinste și respect pentru neamul românesc.
PS: Și totuși refuz să cred că unii dintre colaboratorii noștri dragi, au plecat din această lume cu inima îndoită, ori cum se mai spune în popor “de inimă rea…”, DA, știu multe și încă refuz să cred… dar la cum se pune problema astăzi în frumoasa noastră țară “în minunata noastră cultură tradițională”, tind să îi dau dreptate marii noastre artiste VPP, plecată și ea la domnul, tot… dar și dirijorul P.O, care mereu îmi spunea: o să mor de inimă rea…! Nu că nu le-aș fi dat dreptate, eu știu cum stăteau și stau treburile…
Dar… mama ei de politichie și … cât au fost în viață nu au fost respectați la adevarata valoare, se spunea adesea ca deh… încurcau, acum cu siguranță vor urma “festivaluri”… TÂRZIU ! (multe festivaluri sunt și vor urma, banul să iasă)
Să ne respectăm valorile cât sunt în viață să se poată bucura și ele de munca lor…!
ODIHNĂ ȘI LUMINĂ VEȘNICĂ…