Braconaj cu plase de tip monofimaent în albia raului Siret, pe raza teritorială a comunei Grămești. Acțiune a polițiștilor din Bălcăuți. Dosar penal cu privire la infracțiunea de „Producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament, cu excepţia setcilor folosite pentru pescuitul calcanului, cu mărimea ochiului de minimum 400 mm”
Noaptea trecuta, lucrătorii Secției nr. 13 Poliție Rurală Bălcăuți au identificat montate ilegal 4 plase de pescuit în albia raului Siret, pe raza teritorială a comunei Grămești.
S-a procedat la scoaterea acestora din apă ocazie cu care s-a constatat că în plasele de tip monofimaent erau capturate următoarele specii de pește: 6 bucați specia „Caras” de circa 15-20 cm, 3 bucați specia „Lin” de circa 15-25 cm, 1 (una) bucată specia „Știucă” de circa 40 cm, 20 bucăți specia „Roșioară” de circa 10-25 cm.
Totodată s-a procedat la măsurarea plaselor, care erau unite, constatându-se că acestea au o lungime totală de aproximativ 250 metri, acestea fiind ridicate de către organele de poliție.
În continuare s-a procedat la eliberarea peștilor, în Lacul de Acumulare Rogojești în prezența unui membru al Asociației Naționale de Combatere a Braconajului și Poluării.
Oamenii legii au t întocmit dosar penal cu privire la infracțiunea de „Producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament, cu excepţia setcilor folosite pentru pescuitul calcanului, cu mărimea ochiului de minimum 400 mm”, faptă prevăzută de art. 64 lit k) din OUG 23/2008 cu modificările și completările ulterioare.