BREAKING NEWSINTERNAȚIONAL

Boris Johnson, în fața dezastrului. 25 de oameni au părăsit GUVERNUL, conservatorii nu-l mai vor

Criza politică de la Londra se agravează de la o oră la alta. După ce mai mult de 25 de membri ai guvernului conservator condus de Boris Johnson au demisionat, tot mai mulți parlamentari îi cer acestuia să demisioneze. În caz contrar, Johnson este amenințat, public, cu un vot de neîncredere lansat de propriul partid. Pentru aceasta, însă, ar fi nevoie de modificarea statului partidului.

„Este clar că încrederea atât în ​​guvern, în Partidul Conservator, cât și în politică în general a fost grav afectată”, a scris si deputata de Londra, Nickie Aiken, potrivit Daily Mail.

Deputatul de la Northampton South, Andrew Lewer, a declarat că cei 5 miniștri care și-au trimis împreună scrisorile de demisie sunt „cinci dintre cei mai talentați oameni din întregul guvern”, adăugând pe Twitter: „Prim-ministrul trebuie să demisioneze”.

În mai puțin de 24 de ore, peste 25 de membri ai guvernului (miniștri, miniștri fără portofoliu, secretari de stat, șefi de cabinet) au părăsit posturile, în semn de protest față de Boris Johnson.

3 MODALITĂȚI ÎN CARE POATE FI ÎNLĂTURAT BORIS JOHNSON

Potrivit Reuters, există 3 modalități în care Boris Johnson ar putea fi îndepărtat de la șefia guvernului britanic:

1. Boris Johnson acceptă că a pierdut sprijinul majoritar și își dă demisia. Potrivit Reuters, este cel mai puțin plauzibil scenariu, în condițiile în care premierul britanic n-a dat niciun semn că ar ceda presiunilor din propriul partid.

2. Mai mulți miniștri demisionează și-l forțează pe Boris Johnson să facă același gest. Potrivit Reuters, membrii importanți ai cabinetului său – Liz Truss, ministru de Externe, Ben Wallace, ministrul Apărării și Michael Gove, ministrul Dezvoltării, nu-l vor părăsi pe premier.