Premierul Ilie Bolojan a declarat marți la Pro TV că PSD a început o politică de “opoziție în interiorul puterii” în momentul în care au început reformele din administrație, deși partidul condus de Grindeanu nu a avut obiecții când au fost crescute taxele:
“Am lucrat bine în primele luni, când am fost în situația să luăm măsuri de creștere a taxelor pentru că era o condiție pentru a nu ni se bloca fondurile europene. În momentul în care am trecut la reforma în administrație, la măsurile de reducere de cheltuieli deja toate lucrurile se duceau cu frâna de mână trasă și PSD ca partid a început o politică de opoziție în interiorul puterii și nouă luni de zile m-am făcut că nu aud toate criticile, având convingerea că e o tactică a PSD de a se deroba de răspundere, participând la decizie, pentru că toate deciziile le-am luat în comun. Nu s-au mulțimit cu asta.
Ca să ne putem menţine cheltuielile statului în nişte limite normale, am introdus o disciplină în finanţele ţării şi Fondul de rezervă bugetară nu a mai fost o puşculiţă pentru administraţii neperformante, pentru rezolvarea unor probleme într-un judeţ sau în altul, iar oamenii care erau obişnuiţi, în principal baroni locali de la PSD, normal că au avut o stare de nemulţumire, pentru că s-au comportat uneori şi în guvernarea naţională unii dintre ei aşa cum se comportă în judeţele unde ţin majorităţi stabile”, a spus Ilie Bolojan.
Premierul a acuzat PSD că încearcă să scape de responsabilitate: “În condițiile în care toate deciziile care s-au luat, au fost luate de comun acord și tu fugi de răspundere și minți în permanență, în condițiile în care n-ai venit cu nicio formulă nouă, cu ceva mult mai bun care să fi fost respins de Bolojan, nu ai venit cu soluții care nu sunt atât de simplu de oferit când trebuie să reduci chletuieli, se pune problema că încerci să te derogi de responsabilitate indicând un vinovat. E o tactică veche politică, dar nu a funcționat”.
Ilie Bolojan a subliniat importanţa reducerii deficitului bugetar, menţionând că România plăteşte anul acesta 60 de miliarde de lei doar pentru dobânzi, ceea ce reprezintă 2,8% din PIB – aproape jumătate din deficit. El a acuzat PSD că “a aprins un fitil fără să calculeze unde va detona acel fitil”.
„Sunt mulţi români care sunt nemulţumiţi, pentru că, inevitabil, a fost o afectare a puterii lor de cumpărare – şi le mulţumesc pentru că au trecut prin această situaţie dificilă – şi care poate nu înţeleg toate aceste mecanisme bugetare. De ce? Pentru că ani de zile lumea politică a promis ceea ce nu putea oferi în condiţii normale”, a spus premierul.

