Președintele interimar Ilie Bolojan a votat duminică dimineață, în jurul orei 08.20, la alegerile prezidențiale, turul 2. Acesta a vorbit despre importanța votului de azi pentru modul în care va arăta România mulți ani de acum încolo.
Declarațiile lui Bolojan:
- Dragi români, am votat azi fiind conștient de importanța acestui vot, pentru că decizia pe care românii o vor lua azi nu va influența doar modelul nostru de dezvoltare în următorii 5 ani, ci va avea efecte asupra vieților copiilor și nepoților noștri.
- Președintele care va fi ales nu va putea face totul, dar va putea face multe pentru o țară pe care să te poți baza, pentru a trece peste greutățile economice, dar mai ales pentru a reda încrederea și speranța.
- Și, de săptămâna viitoare, aceste lucruri le poate face președintele ales cu onestitate, cu bun simț și cu responsabilitate pentru România.
- Folosiți acest drept pe care l-am câștigat, dreptul de a vota, că azi, mai mult ca alte dăți, destinul țării noastre e în mâinile voastre. Votați cum vă dictează conștiința! Vă mulțumesc!