GENERAL

BOICA -traficantul de persoane, încă 30 de zile in arest

Traficant de persoane, încă 30 de zile in arest . Tribunalul Suceava a admis ieri, propunerea formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava în dosarul nr. 178/33/P/2023 (178/D/P/2023), privind prelungirea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul IRODICĂ ALIN – CĂTĂLIN. În temeiul art. 236 Cod procedură penală şi art. 234 Cod procedură penală rap. la art. 202 alin. 1, alin. 2, alin. 3 şi alin. 4 lit. e, art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, dispune prelungirea pentru încă 30 de zile, începând cu data de 03.07.2024 şi până la data de 01.08.2024, a măsurii arestării preventive dispuse prin încheierea nr. 55 din data de 04.04.2024 pronunțată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Suceava în dosarul nr. 1321/86/2024, definitivă prin decizia penală nr. 38 din data de 10.04.2024 pronunțată de judecătorii de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Suceava, faţă inculpatul IRODICĂ ALIN – CĂTĂLIN zis „Boica”, pentru comiterea infracțiunilor de: trafic de persoane, violul săvârșit asupra unui minor, prev. și ped. de art. 2181 alin. 51 lit. b) Cod penal şi proxenetism, respinge cererile formulate de inculpat, prin apărător ales, privind revocarea măsurii arestării preventive, respectiv înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, ca neîntemeiate. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru inculpat şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava.