Biroul Politic Judeţean al Partidului Naţional Liberal Suceava a decis vineri, excluderea din partid a lui Bogdan Andrei Loghin, primarul municipiului Rădăuţi, pentru încălcări repetate ale Statului şi susţinerea unui alt candidat la alegerile prezidenţiale, decât cel al Alianţei Electorale „România Înainte”.
,,În urma unei evaluări atente a faptelor care au stat la baza acestei propuneri, membrii BPJ PNL Suceava au hotărât prin vot secret excluderea domnului Bogdan Andrei Loghin din Partidul Naţional Liberal.Ca urmare, începând cu data de 11 aprilie 2025, toate acțiunile întreprinse de domnul Bogdan Andrei Loghin vor fi considerate drept demersuri personale și nu reflectă în niciun fel poziția sau direcția politică a Partidului Naţional Liberal,, a transmis PNL Suceava.
În comunicat se mai arată că ; Totodată, atât noi, membrii organizației PNL Suceava, cât și colegii din cadrul PSD Suceava, parteneri în Alianţa Electorală „România Înainte!”, susținem ferm candidatura domnului Crin Antonescu pentru funcția de Președinte al României.