Deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu, fost ministru al Culturii, a transmis, sâmbătă un mesaj dur la adresa candidatului PSD la Primăria Suceava, Vasile Rîmbu, considerând că acesta ”are în sânge postura de controlor”. Nici candidatul social democrat la șefia CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, nu a scăpat de tirul lui Gheorghiu, care spune despre mai tânărul său coleg din Camera Deputaților că are ”o atitudine paranoică, care e un semn clar de înclinații dictatoriale”.
Unul dintre adepții acestei ideologii este Vasile Rîmbu, candidatul decuplat de partid, mare susținător al dictaturii controlate, dat fiind faptul că toată viața a lucrat doar în funcții numite, dar neapărat funcții de control. Vasile Rîmbu are în sânge postura de controlor și nu înțelege că a fi controlor este diametral opus situației de a păstori o comunitate, de a înțelege nevoile cetățenilor și de a fi în slujba acestora.
Dar Vasile Rîmbu are concurență, pentru că vine tare din urmă mai tânărul care a sărit toate etapele și treptele firești și acum își încearcă norocul la Consiliul Județean.
Cred că este bine să-i știe lumea apucăturile de mic dictator, care sună prin redacții de ziare, reproșând jurnaliștilor cu experiență că titlurile știrilor nu sunt pe placul său. Mai mult, merge să filmeze emisiuni și, în cazul în care nu-i place vreo întrebare adresată de reporteri, oprește filmarea și cere să fie eliminată această parte.
Înțeleg că se ceartă și cu scorurile de pe online, crezând că cineva îl lucrează la numărul de like-uri. Tinere, stai liniștit, nu fură nimeni like-uri să le ia acasă; problema ta cea mai mare este atitudinea paranoică, care e un semn clar de înclinații dictatoriale.
Urmând pașii din manualul dictaturii controlate, vă amintesc acțiunile sale:
• sună și amenință directori de deconcentrate pentru că se asfaltează drumuri naționale într-un județ liberal. Sau le interzice să facă sensuri giratorii unor primari liberali, până nu stau de vorbă cu el.
• face presiuni asupra unor șefi de agenții naționale să nu elibereze avize pentru autostradă decât atunci când poate spune că a fost aportul lui (ex. Agenția de Mediu) ori să nu aprobe Spitalul Clinic Județean până nu dă el aprobarea.
Avem o colecție de astfel de abordări, care îl conturează ca personaj principal al filmului „Dictatură controlată””, a transmis deputatul liberal sucevean Bogdan Gheorghiu.
Comandat de PNL, filiala Suceava, cod AEP 21240015