RELIGIE

Biserica Ortodoxă Română le cere preoților să nu se implice în campania electorală: „Opțiunea politică va fi exprimată doar prin votul personal secret”

Biserica Ortodoxă Română (BOR) le cere preoților din nou să nu se implice în campaniile electorale și să-și exprime preferința politică strict prin votul secret.

Totodată, BOR amintește faptul că monahul sau clericul care se implică în viața unui partid în calitate de membru sau candidat ori care susține un candidat va trebui să aleagă între cariera politică și misiunea clericală/viața monahală. Iar abaterile de acest fel vor fi judecate în Consistoriile eparhiale.

BOR: Opțiunea politică a preotului va fi exprimată doar prin votul personal secret

„În vederea respectării opțiunilor politice ale credincioșilor săi, preotul are obligația de a păstra neutralitatea în timpul campaniilor electorale, atât în declarațiile publice, cât și în activitatea practică, față de problemele cu caracter politic. Opțiunea politică a preotului va fi exprimată doar prin votul personal secret”, a transmis Biroul de Presă al Patriarhiei Române, într-un comunicat.

De asemenea, mai e precizat că BOR nu recomandă susținerea vreunui partid sau a vreunei ideologii, ci îndeamnă cetățenii să facă alegeri după criterii care vizează realizarea binelui țării și promovarea valorilor creștine în societate.

BOR: Preoților le e interzis să facă politică

„Menține hotărârea sinodală nr. 1676 din 6 martie 2008, prin care, în conformitate cu Sfintele Canoane (6 Apostolic, 7 Sinodul IV Ecumenic, 10 Sinodul VII Ecumenic, 11 Sinodul local Cartagina), se stipulează că printre îndeletnicirile incompatibile cu slujirea și demnitatea clericală se numără și aceea de „a primi asupra sa dregătorii sau îndeletniciri lumești”, iar arhiereului, preotului, diaconului, monahului și monahiei din Biserica Ortodoxă Română, le este interzis:

a) să facă politică partinică;
b) să fie membru(ă) al unui partid politic sau al unei organizații care poate fi asimilată unui partid politic;
c) să candideze la alegerile parlamentare;
d) să participe la campanii electorale în calitate de susținător (oare);
e) să ocupe funcții de demnitar/înalt funcționar public la nivel central sau local, în Statul român sau în alte state”, se mai arată în comunicat.

De asemenea, Sfântul Sinod a făcut un nou apel la partide să nu permită recrutarea în rândurile lor a clericilor și nici folosirea în scopuri politice a persoanelor, spațiilor, slujbelor și însemnelor bisericești.