Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Slătioara este un lăcaș de cult ortodox construit în anul 1797 în satul Slătioara din comuna Râșca. Edificiul religios are hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, sărbătorit la data de 8 noiembrie. Acum bisericuța din lemn pare însă pierdută în negura vremurilor. Alături se impune o biserică nouă cu rang de mănăstire de maici.
În anul 1797, egumenul Chiril Râșcanul de la Mănăstirea Râșca (urmând pilda starețului Paisie Velicicovschi de la Mănăstirea Neamț, care strămutase satele aflate în apropierea Mănăstirilor Neamț și Secu, pe motiv că satele strică moralul vieții ascetice) a cerut Divanului domnesc strămutarea satului Râșca de pe vatra mănăstirii.
Domnitorul Constantin Ipsilanti a dat poruncă de strămutare a satului, Mănăstirea Râșca fiind obligată să-i despăgubească pe săteni de cheltuiala de casă și de strămutare și să le dea alt teren de pământ pe moșia mănăstirii, unde să-și construiască case.
O parte dintre săteni s-au mutat peste râul Râșca, la mai mult de 1 km de mănăstire, iar egumenul Chiril le-a construit acolo Biserica „Sf. Voievozi” (în prezent aflată în satul Praxia din comuna Fântâna Mare). O altă parte din săteni au ajuns până în localitatea de astăzi Slătioara, unde starețul Chiril le-a construit o biserică de lemn, în același an cu cea din Râșca și purtând hramul „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”. Odată cu sătenii din Râșca strămutați la Slătioara, s-au stabilit acolo și ardeleni refugiați din calea persecuțiilor religioase din Ardeal care au întemeiat satul Buda, pe care au denumit-o după capitala Regatului Ungariei, orașul Buda (astăzi Budapesta).
De-a lungul timpului, în această biserică au slujit atât ieromonahi de la Mănăstirea Râșca, cât și preoți de mir. Pe o Evanghelie tipărită în 1794 există următoarea însemnare: “Aceasta Sfântă Evanghelie s-a cumpărat de satul Valea Slatinei, prin osteneala preotului Constantin și prezbitera sa Maria, ca să fie pomeniți. Decembrie, 1805.”
Deoarece comunitatea ortodoxă din sat era destul de redusă numeric, biserica de lemn din Slătioara a funcționat până în anul 1930 ca filie a Parohiei Râșca. Pe măsură ce populația a crescut numeric și după adoptarea calendarului îndreptat în Biserica Ortodoxă Română în anul 1924, a devenit necesară înființarea unei parohii ortodoxe în satul Slătioara, cu un preot stabil.
La inițiativa învățătorului Vasile Gh. Ciocan din Slătioara care a efectuat toate demersurile necesare și a obținut aprobarea forurilor competente (Ministerul Cultelor și Mitropolia Moldovei), la data de 1 ianuarie 1930, Biserica Slătioara a devenit Parohia Slătioara, care urma să aibă jurisdicție asupra a trei sate: Slătioara, Buda și Dumbrăveni.
Printre preoții care au slujit în Parohia Slătioara sunt menționați următorii: Traian Giosu din Păltiniș – Dorohoi (1930-1931), Ilie Anisescu din Târpești – Neamț (1931-1935), Dumitru Grigoraș din Orășeni – Botoșani (1935-1939), Alexandru Zaharescu din Rucăr – Muscel (1939-1947), Dumitru Popa din satul Țolești – Suceava (1947-1957), arhimandritul Macarie Brabete (1957-1964), ieroschimonahul Alexa Poliaciuc (1964-1965), protosinghelul Augustin Hanganu (1965-1979), Vasile Bostan (din 1979).
Între anii 1931-1935, parohul Ilie Anisescu a construit casa parohială și turnul clopotniță din lemn. Biserica și turnul clopotniță au fost restaurate în perioada 1957-1964 de către arhimandritul Macarie Brabete.
Ca urmare a strădaniei preotului Vasile Bostan, între anii 1980-1988, a fost construită în sat, lângă biserica veche din lemn, o biserică impunătoare de zid care a devenit biserică parohială.Turnul clopotniță al bisericii datează din perioada 1931-1935 când a fost construit de către parohul Ilie Anisescu.În jurul bisericii se află un mic cimitir parohial, unde a fost înmormântat printre alții pictorul bisericesc prof. Constantin Călinescu (1 mai 1907 – 2 noiembrie 1985), care a început pictura bisericii monumentale din Slătioara.
Pentru aşezările de pe valea Râşcăi, un rol esenţial în existenţa acestor comunităţi îl joacă biserica, mai precis Mănăstirea Râşca dar și Mănăstirea Slătoara,aceasta din urmă sediul credincioșilor de stil vechi.
În anul 1979, a fost numit ca paroh la Slătioara preotul Vasile Bostan. În condițiile în care statul comunist demola biserici și permitea cu foarte mare greutate construirea altora, iar în satul Slătioara o parte dintre credincioșii ortodocși trecuseră la Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România (care dispunea de o mănăstire, construită după război, chiar sub regimul comunist și care era sediu mitropolitan), părintele Vasile Bostan și soția sa, presbitera Elena, a început la 11 septembrie 1980 construirea unei biserici monumentale de zid.
Biserica s-a construit prin contribuția și jertfa benevolă a credincioșilor ortodocși din localitate, la care s-au adăugat importante ajutoare bănești din partea Mitropoliei Moldovei și Sucevei, păstorită de către IPS Mitropolit Teoctist Arăpașu. Lucrările s-au efectuat sub directa îndrumare a părintelui Vasile Bostan, ajutat de soția sa, presbitera Elena, de arhimandritul mitrofor Teofil Pandele din Galați, epitrop și consilierii parohiali. Mulți enoriași au efectuat mu
ncă voluntară pentru construirea bisericii. Printre cei care au efectuat danii de valori mari este amintită de pisanie familia lui Ilie și Maria Maftei din Slătioara. De asemenea, au făcut donații credincioșii din comuna Boroaia, în frunte cu preotul Alexandru Argatu (fiul părintelui Ilarion Argatu), și cei din Brăila.
Meșterii zidari care au construit biserica au fost din comuna Boroaia. Pictura bisericii în tehnica frescă a fost începută în anul 1985 de pictorul bisericesc prof. Constantin Călinescu din Iași (1907-1985) și de ucenica sa, Iulia Handragel din Mălini, iar după moartea profesorului a fost continuată de ucenică și de presbitera Elena.
Biserica a fost sfințită la data de 11 septembrie 1988 de către P.S. episcopi Pimen Suceveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, Eftimie Luca, Episcop al Romanului și Hușilor, și Arhimandritul Mitrofor Teofil Pandele din Galați, înconjurați de protoiereul locului Vasile Hrestic și de un sobor de peste 40 de preoți, diaconi și mulțime mare de popor. Biserica are hramul „Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil”, dar și „Sfinții Împărați Constantin și Elena”.
Pentru vrednicia sa, preotul Vasile Bostan a fost decorat cu cea mai înaltă distincție din Patriarhie: iconom stavrofor cu cruce patriarhală.
Deasupra intrării în biserică se află o placă de marmură cu următoarea inscripție:
- “Cu vrerea Tatălui cu ajutorul Fiului și cu săvîrșirea Duhului Sfînt, ziditu-s-a din temelie acest sfînt lăcaș în satul Slătioara, com. Rîșca, jud. Suceava, cu hramul Sfinților Trei Ierarhi – Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu cuvîntătorul și Ioan Gură de Aur, între anii 1980-1988
- Lucrările s-au desfășurat prin contribuția și jertfa binevolă a binecredincioșilor creștini ortodocși din localitate și de pretutindenea, la care se adaugă importante ajutoare bănești din partea Sfintei Mitropolii Iași, acordate prin generozitatea și bunătatea părintească a Prea Fericitului Părinte Teoctist – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
- Întreaga desfășurare a lucrărilor s-a efectuat sub directa îndrumare a vrednicului preot paroh Vasile Bostan, ajutat de presbitera Elena, arhimandritul mitrofor Teofil Pandele, epitrop și consilierii parohiei și munca voluntară a multor enoriași.
- În șirul binecuvîntat al numeroșilor donatori se înscrie și familia lui Ilie și Maria Maftei din Slătioara prin dania ce au făcut-o pentru ridicarea acestui sfînt lăcaș.
- Pictura bisericii executată în tehnica frescă a fost începută de pictorul bisericesc profesor Constantin Călinescu din Iași și continuată de ucenica sa pictor Iulia Handragel din Mălini.
- Sfințitu-s-a acest sfînt lăcaș în ziua de 11 luna septembrie anul mîntuirii 1988: de către P.P. Sfințiții Episcopi Pimen Suceveanul – arhiereu vicar al Mitropoliei Moldovei și Sucevei, Eftimie episcop al Romanului și Hușilor, arhimandrit mitrofor Teofil Pandele din Galați, înconjurați de protoireul locului Vasile Hrestic, preoți, diaconi și mulțiume mare de popor.”
În anul 1993, la inițiativa preotului Vasile Bostan și cu aprobarea Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, biserica de mir a fost transformată în mănăstire cu obște de maici. Începând cu 1mai 2021 funcționează cu program monahal în biserica de lemn din curtea incintei.
Două calendare aflate destul de aproape
La câțiva pași de mănăstirea ortodoxă de maici si bisericuța din lemn se află Mănăstirea Slatioara, este sediul Mitropoliei Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România. Aici se află în construcție o catedrală mitropolitană cu hramul „Pogorârea Sf. Duh”, aflată în afara incintei mănăstirii.În curtea bisericii se află mormintele mitropoliților Galaction Cordun (1883-1959) și Silvestru Onofrei (1924-1992), precum și cel al arhiereului Meftodie Marinache (1913-1977).
Mitropolitul Glicherie a trecut la cele veșnice la 15/28 iunie 1985, la vârsta de 94 ani, fiind înmormântat în interiorul Bisericii „Schimbarea la Față” din Mănăstirea Slătioara. Rămășițele sale pământești au fost deshumate la 29 iunie 1997 și s-a constatat că trupul nu intrase în putrefacție și răspândea miros de tămâie. Preoții și ierarhii Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi au considerat acest lucru ca un semn de sfințenie și l-au canonizat, trecându-l în rândul sfinților la 15/28 iunie 1999, cu numele de Sf. Ierarh Glicherie Mărturisitorul și ziua de pomenire 15/28 iunie. Imediat după acest eveniment, osemintele au fost expuse la loc de cinste în biserica mănăstirii, într-o raclă de lemn de stejar și sticlă
