ACTUALITATELOCAL

Bicicletă sustrasă din parcarea magazinului „La Doi Pași” din centrul comunei Marginea. Hotomanul a fost prins

– La 08.07.2024, orele 02.20, patrula de siguranță publică din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, a fost sesizată în mod direct de către un localnic din comuna Marginea,  că persoane necunoscute i-au sustras o bicicletă ce se afla parcată în fața magazinului „La Doi Pași” din centrul comunei

Având în vedere sesizarea, lucrătorii de poliție au efectuat investigații și activități de patrulare pe raza com. Marginea, în vederea identificării autorilor și recuperarea bicicletei sustrase, ocazie cu care în jurul orelor 02.40, în zona podului „Vasiloschi-Moldovan”, a fost observat un grup de mai mulți tineri care se deplasau cu bicicletele, iar la vederea echipajului de poliție aceștia au început să fugă.

La un moment dat, persoanele respective au abandonat bicicletele și au început să alerge pe marginea digului din zona podului respectiv, iar una dintre acestea a sărit cu bicicleta de la o distanță de aproximativ 3 metri de pe dig către zona pârâului, astfel suferind leziuni la nivelul capului.

S-a procedat la legitimarea persoanei în cauză, stabilind că se numește Irofte Niculae din com. Sucevița, sat Voievodeasa, jud. Suceava,

Având în vedere că acesta prezenta leziuni la nivelul capului, s-a solicitat prin SNUAU 112 deplasarea la fața locului a unui echipaj de ambulanță.

Imediat, în zona podului „Vasiloschi-Moldovan” au fost identificate și celelalte persoane, stabilind identitatea acestora ca fiind numiții Irofte Saul, Irofte Adrian, Bobu Lucian, Marcu Cătălin și Bercea Ilie, toți din com. Sucevița, sat Voievodeasa, jud. Suceava.

În continuare, echipajul de ambulanță ajuns la fața locului, a procedat la acordarea primelor îngrijiri medicale numitului Irofte Niculae, stabilind ca prim-diagnostic „excoriații faciale, piramidă nazală”, după care acesta a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Rădăuți.