Bebeluș de numai 23 de zile a fost transferat în cursul zilei de miercuri, 4 septembrie, de la Spitalul Clinic de Urgență Suceava la o clinică de pediatrie din Iași. Potrivit reprezentanților spitalului sucevean, fetița era policontuzionată, avea fractură de humerus, hemoragie subarahnoidiană, dar și o posibilă fractură de mandibulă și arsură oro-faringe suprainfectată. În baza acestui diagnostic, medicii au anunțat Poliția Municipiului Vatra Dornei pentru a demara o anchetă și pentru a stabili ce s-a întâmplat cu adevărat.
Despre acest caz era la curent și asistenta socială de la Primăria Crucea, acolo de unde sunt micuța și părinții acesteia. Din ancheta socială derulată la începutul acestei săptămâni rezultă că mama și-a îmbrăcat fetița și în timpul acestei operațiuni i-ar fi provocat o leziune la mână. Mama a mers apoi la spital și a primit tratament, numai că ulterior nu se știe ce s-a mai întâmplat, aspecte care trebuie lămurite de polițiștii care au preluat cazul.
Potrivit medicilor, fetiţa era policontuzionată, are fractură de humerus, hemoragie subarahnoidiană, dar şi o posibilă fractură de mandibulă şi arsură oro-faringe suprainfectată.
”Din primele evaluări ale cazului şi din discuţiile cu asistentul social şi cu asistentul medical comunitar, de la Primăria Crucea, rezultă o posibilă agresiune asupra bebeluşului de nici o lună. În acest sens, s-a solicitat o nouă anchetă socială de la primăria de domiciliu, declaraţia tatălui, precum şi opinia spitalului cu privire la situaţia minorei. În decursul zilei de astăzi, tatăl s-a prezentat cu soţia la un consult psihiatric la Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc, unde a şi rămas internată pentru investigaţii şi tratament de specialitate. Micuţa este, în prezent, la Terapie Intensivă şi se va menţine legătura cu Spitalul din Iaşi în vederea preluării în sistemul de protecţie, cu plasament în regim de urgenţă la un asistent maternal profesionist, în momentul în care starea ei va permite externarea”, au precizat reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului Suceava.
Până la finalizarea anchetei sociale, părinţii nu vor putea să vadă şi nici să viziteze copilul.
”Considerăm că mama, fiind la primul copil, deşi a fost sprijinită şi consiliată de asistentul medical comunitar din localitate, nu şi-a însuşit noţiuni minime de îngrijire a bebeluşului şi nu a ştiut să gestioneze corect nevoile nou-născutului”, au mai afirmat reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului.
O anchetă în acest caz a fost declanşată şi de poliţişti.