ACTUALITATEBREAKING NEWSLOCAL

Beat la volan pe DN 18, pe raza comunei Ciocănești

Beat  la volan. Așa l-u găsit polițiștii pe un tânăr care conducerea un autoturism pe un drum național. i In data de 19 noiembrie, ora 15.00, echipajul de poliție din cadrul  Secției de Poliție Rurală, nr. 15 Vatra Dornei, care se afla în serviciul de patrulare, în cadrul unei acţiuni pe linia combaterii conducerii autovehiculelor pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, a constatat că pe DN 18, pe raza comunei Ciocănești, sat Botoș, autoturismul VW Polo a acroșat și a distrus un gard.

Lângă autoturism se aflau doi tineri , care au precizat că autoturismul îi aparține unuia dintre ei  de 19 ani, din com. Ciocănești, însă a fost încredințat de către proprietar, pentru a-l conduce, amicului, de 20 ani, care era la volan în momentul producerii accidentului. În urma verificării în bazele de date ale Poliției Române, a rezultat faptul că  șoferul  nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere. Acesta a fost testat atât cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, cât și cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind negativ.

Proprietarul a declarat că i-a încredințat autoturismul menționat anterior amicului  spre a fi condus, deși știa faptul că acesta din urmă nu posedă permis de conducere. Șoferul autoturismului a fost condus la Spitalul mun. Vatra Dornei, în vederea prelevării de probe biologice. În urma accidentului nu au rezultat victime omenești.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile „conducere fără permis”, „conducere sub influența alcoolului” și „încredințarea unui vehicul spre a fi condus unei persoane care nu posedă permis”.

Față de Havric Ionel s-a dispus măsura rețierii pt. o perioadă de 24 de ore și introducerea în C.R.A.P. din cadrul I.P.J. Suceava.