Bătrân găsit decedat în parcul central din Liteni. Localnicul a înghetat de frig. Este prima victimă a gerului din aceastp iarPolițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.
la În urmă cu două zile, la orele 07:30, lucrătorii din cadrul Poliţiei Oraşului Liteni, au fost sesizați prin SNUAU 112, de către o femeiecă pe o bancă din parcul central al orașului Liteni se află o persoană înghețată, posibil decedată.
În baza sesizării, patrula din cadrul Poliţiei Oraşului Liteni s-a deplasat la fața locului, respectiv în parcul din centrul orașului Liteni, str. Calea Sucevei unde a fost identificat un bărbat de 66 ani, din oraș Liteni, ce se afla pe una din băncile din parc care nu prezenta semne vitale.
La fața locului a sosit un echipaj al SAJ Suceava- Substația Liteni care a constatat decesul.
Cadavrul a fost preluat de către lucrătorii din cadrul Efemer și transportat la morga din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului acestuia.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”, faptă prev. și ped. de art. 192 alin. 1 din Codul Penal ce va fi soluționat procedural de către lucrătorii Poliţiei Oraşului Liteni