GENERALPOLITIC

Băsescu la Realitatea TV: Nu cred că Putin vrea să ocupe integral Ucraina, ci să ajungă la gurile Dunării

Fostul președinte Traian Băsescu nu este convins că planul lui Vladimir Putin este să ocupe integral Ucraina, nici măcar să ocupe Kievul. Băsescu înclină să creadă că planul Moscovei este să-și consolideze poziția militară în republicile separatiste, pentru ca apoi să-și concentreze eforturile spre regiunea de sud, care i-ar asigura accesul către gurile Dunării, spre granița „tradițională” a fostei Uniuni Sovietice.

Într-o intervenție la Realitatea Plus, Traian Băsescu a afirmat că, în opinia sa, atacul din această dimineață îi confirmă faptul că liderul rus își urmează planul revizionist pe care l-a dezvoltat încă de la preluarea puterii.

„Putin este un susținător al refacerii fostei URSS, asta e obiectivul lui, de asta vrea să mai stea încă 10 ani președinte.

Eu încă nu sunt convins că discutăm de o ocupare integrală a Ucrainei, nici măcar a Kievului. Cred că e o mișcare prin care vor consolida cele 2 republici independente, Donețk și Lugansk, pe care noi nu le recunoaștem. Așadar, le va consolida militar și, dacă lucrurile vor merge bine, își va îndrepta demersurile spre partea de sud, pentru a ajunge până la brațul Chilia, fosta frontieră a URSS.

O astfel de acțiune i-ar asigura tot ce dorește, proximitatea cu Transnistria și Crimeea, care-i asigură accesul terestru la gurile Dunării, este un proiect mai vechi, pe care l-a rata în 2014. Atunci și-a dat seama că nu poate trece de Mariopol. Acum însă, se pare că raportul de forțe se schimbă și este posibil ca acum sau la un moment pe care-l va considera oportun, Rusia să-și concentreze ofensiva spre această regiune sudică,” a afirmat Traian Băsescu.

Print Friendly, PDF & Email