ACTUALITATELOCAL

Barbat decedat pe o banca din fața Postului de Poliție Fântânele

Barbat decedat pe o banca din fața Postului de Poliție Fântânele. Secția 2 Poliție Ruralla Ipotești a fost sesizată prin SNUAU 112 un medic de la ambulanță că, se află în sat Bănești, comuna Fântânele, județul Suceava și au constatat decesul unei persoane, ce se afla pe o bancă în centrul satului Bănești.

Aioanei Gheorghe în vârstă de 76 de ani s-a deplasat de la domiciliu la un magazin din centrul satului Bănești. La întoarcere în zona stației de autobuz, i-a spus lui i Motrici Marinica din localitate că se simte rău, fapt pentru care a fost ajutat să se deplaseze la o bancă din fața Postului de Poliție Fântânele, unde s-a așezat. Deoarece în continuare numitul Aioanei Gheorghe se simțea rău, s-a solicitat deplasarea la fața locului a unei ambulanțe, s-au  efectuat manevre de resuscitare însă victima nu a răspuns, fapt pentru care a fost declarat decesul

Din primele cercetări, persoana decedată nu prezenta urme vizibile de violență, efectuându-se fotografii judiciare de către tehnicianul criminalist prezent la fața locului.

Numitul Aioanei Gheorghe nu era înscris la medicul de familie și locuia singur, fără a avea rude apropiate în localitate, fapt pentru care au fost anunțați copiii din străinătate.

Persoana decedată a fost ridicată de angajații firmei de pompe funebre – Efemer, care l-au depus la morga Spitalului Sf. Ioan cel Nou Suceava, în vederea efectuării necropsiei.

În cauză sunt efectuate cercetări de către lucrătorii SPR 2 Ipotești, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prev. și ped. de art. 192 alin 1 din Codul penal, urmând a se dispune procedural.