ACTUALITATELOCALULTIMA ORĂ

Barbat decedat in padure. Familia de pregateste de inmormantare

Tragedie. Barbat decedat in padure.  La 26.09.2022, ora 12:20 lucrătorii Secției 10 P.R. Gura Humorului au fost sesizați prin intermediul SNUAU 112 de către un localnic  din sat/com. Mănăstirea Humorului, jud. Suceava,  că un lemn a căzut peste o persoană în pădure.

 

În zona împădurită din satul şi comuna Mănăstirea Humorului, jud. Suceava, unde are exploatare forestieră societatea comercială Diman SRL, se aflau  Croitor Florin, Buburuzan Mihai şi Buburuzan Radu, angajaţi ai societăţii amintite anterior, ultimul aflându-se întins pe sol cu faţa în sus.

Echipajul de ambulanţă a procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare pentru Buburuzan Radu de 53 ani, constatând decesul acestuia.

Din relatările martorilor a rezultat faptul că în timp ce Buburuzan Radu proceda la tăierea cu un motofierăstrău a unui arbore specia brad a fost surprins de căderea unei bucăţi din vârful arborelui, care l-a lovit în plin. În apropierea numitului Buburuzan Radu a fost identificat un motofierestăru, precum şi o cască de protecţie de culoare roşie, care au fost ridicate.

S-a luat legătura cu un lucrător din cadrul Serviciul de Medicină Legală Suceava.

De asemenea, despre prezentul eveniment a fost înştiinţat Inspectoratul Teritorial de Muncă, la faţa locului deplasându-se un lucrător din cadrul acestei instituţii.

Cadavrul  a fost depus la morga Spitalului Orăşenesc Gura Humorului în vederea efectuării necropsiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prev. şi ped. de art. 192, alin. 1 şi 2 Cod Penal, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, faptă prev. şi ped. de art. 349 Cod Penal şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, faptă prev. şi ped. de art. 350, alin. 1 și 3 Cod Penal, cauza urmând a fi soluționată procedural prin Parchetul de pe Lângă Judecătoria Gura Humorului.