GENERAL

Balan vrea de la ministrul Economiei informații privind distribuția investițiilor străine directe în anul 2022 – Regiunea Nord-Est

Deputatul PNL Ioan Bălan vrea de la ministrul Spătaru informații privind distribuția investițiilor străine directe în anul 2022 – Regiunea Nord-Est.

 

Ce i-a cerut  Balan actualulului ministru:

Ministrul Economiei

Domnului Florin Marian SPĂTARU

De la: Deputat PNL

Ioan BALAN

Obiectul întrebării: Solicitare de informații privind distribuția investițiilor străine directe în anul 2022 – Regiunea Nord-Est

 

          Stimate domnule ministru,

Stabilitatea politică și economică asigurată de actuala coaliție de guvernare, precum și măsurile stimulative adoptate în favoarea mediului economic au transformat România într-un adevărat pol de atracție pentru investițiile străine din Uniunea Europeană. Potrivit celor mai recente evaluări ale Băncii Naționale a României, în primele nouă luni ale anului 2022 investiţiile străine directe au însumat peste 7,26 miliarde euro, cu peste 17% mai mult decât în perioada similară a anului trecut, iar perspectiva pozitivă se menține.

Cu toate acestea, după cum foarte bine cunoașteți, tendința investițiilor străine directe este aceea de a se loca tot în mediile dezvoltate, în proximitate fluxurilor financiare și ale infrastructurii rapide de transporturi. Acest lucru a determinat în anii trecuți o dezvoltare dezechilibrată a României pe regiunile sale istorice, cu poli de dezvoltare peste media Uniunii Europene și zone economice slab dezvoltate. Pentru că unul dintre obiectivele majore de dezvoltare îl reprezintă diminuarea decalajelor în interiorul țării și luând în considerare pârghiile pe care le are Guvernul României, prin Ministerul Economiei, de a genera măsuri stimulative pentru investitorii care s-ar reloca în zonele mai puțin dezvoltate ale României, vă solicit, domnule ministru, următoarele informații:

  • Care a fost, în primele 11 luni ale anului 2022, volumul total al investițiilor străine directe care s-au realizat în Regiunea Nord-Est? Solicit o situație care să reflecte localizarea acestora pe județele din regiune și specificul acestora (industrie, servicii, comerț etc).
  • În condițiile în care Regiunea Nord-Est oferă avantaje competitive deosebit de atractive (forță de muncă de bună calitate, infrastructură locală în dezvoltare, administrații locale deschise către parteneriate cu mediul privat) vă solicit să precizați dacă aveți în vedere să generați măsuri stimulative pentru investitorii străini care ar opta să realizeze investiții în această regiune? Vă rog să precizați, de asemenea, dacă, în anul 2022, în cadrul întâlnirilor cu diferiți investitori străini, ați susținut ca aceștia să-și orienteze investițiile către Regiunea Nord-Est.

 

Solicit formularea răspunsului în scris.

Vă asigur de înalta mea apreciere,

Ioan BALAN

Deputat PNL