Deputatul PNL Ioan Bălan a sublniat că ,,ajorarea salariului minim – impact asupra proiectelor de investiții finanțate din fonduri externe nerambursabile,,. Parlamentarul liberal a arătat administrația județeană condusă de domnul Gheorghe Flutur a reușit să demareze proiecte de investiții care totalizează peste 1,4 miliarde de euro, cea mai mare parte a finanțării fiind asigurată din fonduri europene nerambursabile (fonduri de coeziune sau din Planul Național de Redresare și Reziliență). Este important de precizat faptul că toate proiectele au fost declarate eligibile și au fost aprobate spre finanțare în baza unor criterii precise, inclusiv cheltuielile de personal aferente (costul cu forța de muncă).
,Recent, Guvernul României a majorat salariul minim brut garantat în plată de la 3.000 de lei la 3.300 de lei și urmează să majoreze salariul minim brut garantat în plată în sectorul construcțiilor de la 4.000 de lei la peste 4.500 de lei (astfel încât să nu fie afectat cuantumul salariului minim net). Astfel, costurile aferente cheltuielilor de personal se vor majora substanțial putând avea efecte asupra derulării programelor de investiții. Având convingerea că Guvernul României va identifica cele mai adecvate măsuri în scopul finalizării cu succes a proiectelor de investiții în curs de derulare, deputatul PNL Ioan Bălan solicită ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu căteva detalii.
,, Ca urmare a majorării salariului minim brut pe economie garantat în plată veți dispune o suplimentare a finanțării bugetelor alocate proiectelor de investiții cu sumele necesare acoperirii majorării cheltuielilor de personal? Ce măsuri veți dispune, astfel încât implementarea proiectelor aflate în derulare, cu finanțare externă nerambursabilă, să nu fie pusă în dificultate de majorările costurilor cu forța de muncă?,, sunt întrebăriel parlamentarului către oficialul guvernamental. Bălan solicită formularea răspunsului în scris.