Deputatul PNL Ioan Bălan vrea de la ministrul Bode informații privind numărul de accidente rutiere înregistrate în județul Suceava și principalele cauze Grupul Parlamentar al Partidului Naţional Liberal
Liberalul a solicitat într-un document oficial înregistrat la Camera Deputaților mai multe detalii.
Va prezentăm integral documentul:
ÎNTREBARE
Către: Ministrul Afacerilor Interne
Domnului Lucian BODE
De la: Deputat PNL
Ioan BALAN
Obiectul întrebării: Solicitare de informații privind numărul de accidente rutiere înregistrate în județul Suceava și principalele cauze
Stimate domnule ministru,
Grație intervențiilor legislative pe care dumneavoastră le-ați realizat, prin modificările și completările aduse Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, numărul accidentelor rutiere și numărul victimelor rezultate din accidente s-a redus în mod semnificativ la nivel național. În ciuda acestui aspect pozitiv, numărul de accidente rutiere înregistrate pe drumurile publice din județul Suceava continuă să fie, în continuare, deosebit de mare. În ciuda ameliorării infrastructurii de transport rutier și în pofida implicării ofițerilor Poliției române în combaterea consumului de alcool la volan și a vitezei excesive, precum și pentru creșterea conformării voluntare la normele de circulație, aproape zilnic se înregistrează accidente rutiere pe drumurile din județ.
Mulțumindu-vă pentru sprjiniul pe care l-ați acordat structurilor teritoriale de poliție, confruntate cu un mare deficit de ofițeri, vă solicit, domnule ministru, următoarele informații:
- Câte accidente rutiere s-au înregistrat pe raza județului Suceava în perioada 1 ianuarie 2022 – 1 iunie 2023? Câte victime au rezultat din accidentele rutiere produse în această perioadă? Dar decese?
- Potrivit constatărilor Poliției române, care sunt primele 5 cauze care au stat la baza producerii accidentelor rutiere din județul Suceava Suceava în perioada 1 ianuarie 2022 – 1 iunie 2023?
- Ce măsuri de prevenție a producerii accidentelor rutiere aveți în vedere să implementați în perioada următoare, chiar dacă structurile Poliției române se confruntă cu un mare deficit de personal?
Solicit formularea răspunsului în scris.
Vă asigur de înalta mea apreciere,
Ioan BALAN
Deputat PNL