BREAKING NEWSPOLITIC

Bălan: Avem nevoie de măsuri stimulative pentru asocierea fermierilor români!

Declaratia politică a deputatului PNL Ioan Bălan de astăzi.

Va prezentăm textul integral:

Avem nevoie de măsuri stimulative pentru asocierea fermierilor români!

28 iunie 2023

 

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Cunoașteți foarte bine că sunt un puternic susținător al prezenței produselor alimentare românești în magazinele, piețele și târgurile din țara noastră. Susțin produsele românești atât pentru calitatea și gustul lor inegalabil, pentru modul sănătos în care sunt produse, dar și pentru truda imensă pe care o depun fermierii din agricultura românească. Cu toate acestea, politicile agricole din ultimul timp nu au reușit să facă loc produselor românești în raftul magazinelor, chiar dacă, pentru unii comercianți ar fi fost mai profitabil să cumpere de la fermierul român, de la câțiva km, nu să importe de la distanțe de mii de km.

Stimați colegi,

O problemă majoră a agriculturii românești o reprezintă slaba asociere a producătorilor agricoli. În asociații, aceștia și-ar putea uni forțele și ar valorifica mult mai bine produsele, mai repede și la prețuri mai bune. Nici marile magazine nu s-ar mai putea scuza că nu au nevoie de 100 de km de mere, ci de 5 tone, pentru că, în asociere, fermierii români ar putea să le livreze cantitățile cerute, la standardele cerute. Așadar, produsele românești ar apărea și la raft.

Am aflat, cu deosebită satisfacție, că, săptămâna trecută, mai mulți producători de fructe din județul Suceava au decis să se asocieze într-o cooperativă agricolă, ca să poată să-și vândă produsele în sistem integrat. Sunt acei fermieri care, în urmă cu un an, aruncau fructele pentru că nu aveau nici unde și nici cui să își vândă produsele de calitate superioară.

Stimați colegi,

Curajul fermierilor suceveni trebuie apreciat, dar trebuie și stimulat. Nu-i suficient să-i aplaudăm, ci trebuie să-i ajutăm să reușească în demersul lor. Mi-aș fi dorit ca Ministerul agriculturii să vină imediat cu măsuri concrete de sprijin pentru micii fermieri care își unesc forțele, să stimuleze logistic și financiar creșterea puterii fermierilor români, prin asociere. Voi adresa noului ministru al agriculturii o interpelare pe acest subiect și îmi doresc ca domnia sa să aibă toată deschiderea față de fermierii mici și mijlocii, baza agriculturii românești.

 

Vă mulțumesc,     

Ioan BALAN, 

Deputat PNL