EDUCAȚIEULTIMA ORĂ

Bac 2022. 105 candidați au fost absenți. Pentru tentativă de fraudă a fost eliminat 1 candidat de la Liceul Tehnologic ”Ștefan cel Mare” Cajvana

La prima probă scrisă a Examenului Național de Bacalaureat din sesiunea august – septembrie 2022 (Limba și literatura română) au fost prezenți 484 candidați. Proba s-a desfășurat astăzi, 16 august, în 4 centre de examen.

105 candidați au fost absenți.

Pentru tentativă de fraudă a fost eliminat 1 candidat dintr-o promoție anterioară, de la Liceul Tehnologic ”Ștefan cel Mare” Cajvana, în centrul de examen de la Colegiul Tehnic ”Al. I. Cuza” Suceava. Acesta nu va mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.

 

Subiectele și baremele de corectare au fost publicate la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.

 

Celelalte probe se vor desfășura conform următorului calendar:

  • miercuri, 17 august – proba obligatorie a profilului;
  • joi, 18 august – proba la alegere a profilului și a specializării.

Conform procedurii cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor, a fost aprobată o solicitare de desfășurare a examenului în condiții speciale, după cum urmează:

  • redactarea lucrării scrise prin dictarea conținutului acesteia de către candidat unui profesor asistent pentru o candidată de la Liceul Tehnologic Nr. 1 Câmpulung Moldovenesc, care beneficiază și de utilizarea de materiale sau instrumente compensatorii, cu timp suplimentar de 2 ore, într-o sală separată de examen.

 

Primele rezultate vor fi afișate în data de 31 august, până la ora 12:00.

 

Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, atât în format clasic/letric, cât și electronic. În acest sens, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației este finală și poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

 

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 3 septembrie.

În conformitate cu prevederile Regulamentului general privind protecția datelor – GDPR, afișarea rezultatelor se efectuează prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.

 

Inspector şcolar general,

Prof. Grigore Bocanci

 

Purtătorul de cuvânt al ISJ Suceava,

Inspector școlar,

Prof. Ioan Cezar Anuței