Cei care s-au înscris la examenul de Bacalaureat, sesiunea de toamnă, vor începe examenele începând de astazi până pe 29 august. Candidații vor susține competențele de comunicare în limba română, limba străină, dar și competențele digitale între 7-11 august. Pe data de 16 august va avea loc proba scrisă la limba și literatura română, pe 17 august se va susține proba scrisă la materia obligatorie a profilului, iar pe 18 august este proba la alegere a profilului și specializării, iar pe data de 21 august la limba și literatura maternă.
Când se vor afișa rezultatele
Rezultatele examenelor se vor afișa pe data de 25 august, însă candidații pot depune contestații. Vineri, pe data de 25 august, se vor afișa rezultatele până la ora 12:00, iar după tinerii pot depune contestații la centrul unde au susținut probele. Rezultatele finale vor fi afișate pe 29 august, astfel că profesorii au la dispoziție doar trei zile pentru a corecta din nou lucrările.
Programul complet al sesiunii de toamnă
Potrivit edu.ro, programul pentru sesiunea de toamnă:
7–11 august 2023: Echivalarea competențelor de comunicare în limba română și într-o limbă străină, și a competențelor digitale.
16 august 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
17 august 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
18 august 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
21 august 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
25 august 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00)
26–28 august 2023: Rezolvarea contestațiilor
29 august 2023: Afișarea rezultatelor finale