Silvia Uscov, avocata Elenei Udrea, a declarat, în emisiunea „Culisele Statului Paralel”, că Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis adrese false către Curtea de Apel de la Sofia. Bulgarii au întrebat dacă au fost probleme cu completele de judecată nelegal constituite, iar ICCJ a răspusn că nu, deși au fost înregistrate două cazuri.
Elena Udrea cere CSM să verifice dacă unul dintre judecătorii din dosarul său ar fi fost amenințat cu arestarea imediată
Ea a cerut CSM să verifice dacă un judecător din completul de la Curtea Supremă ”a fost chemat la Parchetul General și amenințat cu pușcăria de cineva din conducerea instituției”. Udrea nu a adus nici o probă în sprijinul afirmației făcute pe Facebook.
Silvia Uscov, unul dintre avocații lui Udrea a declarat la Realitatea Plus că informațiile au ajuns la clienta sa din surse sigure.
„Elena Udrea are aceste informații din surse credibile. Nu știu cum a făcut rost de ele, mai mult nici nu-mi permit să spun. Sunt toate în plângerea către CSM. Exista deja o plângere adresată către CSM către cei 4 judecători care nu au aplicat deciizile CCR. Este mult mai grav decât o simplă eroare de judecată. Știm și numele celor 2 judecători, inclusiv de către cine au fost chemați. Sunt informații mult mai detaliate în cerere. Doamna Udrea nu drește să ostilizeze judecătorii și să fie catalogată acțiunea ca luptă împotriva judecătorilor. Nu vrea să le facă publice numele până aceste lucruri nu sunt verificate. Solicităm ca în anchetele penale să nu se dea mai multe date. Plângerea cuprinde și informații referitoare la cum să facă verificările organele competente, ca să afle adevărul. Motivul pentru care am îndemnat-o pe Elena Udrea este tocmai pentru că în prezent se află într-o detenție nelegală. Ea se putea judeca fără nicio problemă. Judecătrii compromiși din sistem nu pot sta așa. Dacă ai un coleg despre care știi că a acceptat presiuni, nu cred că este de trecut cu vederea. Înalta Curte de Casație și Justiție din România a trimis informații mincinoase către Curtea de Apel Sofia. Bulgarii au întrebat dacă au fost probleme cu complete nelegal constituite, fiind deja două decizii, iar Înalta Curte a răspuns că nu a fost nicio problema de compelte. Și în adresa de la ANP s-a transmis că Udrea a stat singură în închisoare. Domana Ingrid Mocanu a fost chemată în instanță la bulgari ca să se vadă că statul român minte când transmite informații unor alte autorități judiciare din UE. Nu este vorba doar de cazul Udrea. Toți putem fi în aceasta situație, din păcate. Sper să se facă verificările cât mai rapid, pentru că Elena Udrea sa află într-o detenție nelegală. Această contestație în anulare trebuia admisă și să se rejudece apelul. Udrea și-a însușit această rejudecare, deși putea primi o pedeapsă mai mare”, a declarat avocata Silvia Uscov în emisiunea „Culisele Statului Paralel”.