Polițiștii Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta, în baza informațiilor obținute, a activităților investigativ-operative desfășurate, a schimbului instituțional de date și monitorizării modalităților de transport a maselor lemnoase pe drumurile publice, au dispus indisponibilizarea unui vehicul utilizat pentru transporturi ilicite multiple de material lemnos, conform prevederilor Noului Cod Silvic.
Autoutilitară confiscată de către polițiștii din Pojorâta pentru transporturi ilicite repetate de material lemnos
Astfel, la data de 13.12.2025, polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier – Poliția Municipiului Vatra Dornei, au oprit în trafic autoutilitara condusă de către un bărbat din com. Slatina, sat Găinești, jud. Suceava, ce transporta material lemnos în cantitate de 3,888 mc lemn foc esență molid, pentru care nu exista în aplicația SUMAL 2.0, un aviz de însoțire.
Autoutilitara în cauză a fost condusă la spațiul de depozitare competent teritorial din cadrul Ocolului Silvic Vatra Dornei, șoferul fiind sancționat iar cantitatea de 3.888 mc lemn foc esență molid în valoare de 563 lei fiind confiscată și predată lucrătorilor silvici.
Ulterior, la data de 16.12.2025, polițiștii din cadrul Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta au oprit în trafic aceeași autoutilitară, ce transporta material lemnos, în cantitate de 3,295 mc lemn rotund rășinoase, specia molid (buștean gater), iar în urma interogării aplicației SUMAL 2.0, s-a constatat faptul că pentru masa lemnoasă nu există un aviz de însoțire.
Șoferul a fost din nou sancționat contravențional cu amendă în sumă de 5000 lei, iar cantitatea de 3,295 mc lemn rotund rășinoase, specia molid (buștean gater), în valoare de 1459 lei, a fost confiscată și predată lucrătorilor silvici competenți teritorial.
În urma analizării situației de fapt, la data de 21.01.2026, polițiștii Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta, s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosarul penal pentru săvârșirea infracțiunii de „transportul în mod repetat de materiale lemnoase, dacă valoare prejudiciului produs nu depășește limita prevăzută la alin.(2), lit.a, dar fapta a fost săvârșită de cel puțin două ori în interval de un an, iar valoarea cumulată a prejudiciului produs depășește limita prevăzută de Noul Cod Silvic“.
Ieri, s-a dispus ridicarea și indisponibilizarea a autoutilitarei în valoare de circa 70.000 lei, aceasta fiind depozitată la spațiul special amenajat al IPJ Suceava din comuna Stroiești, jud. Suceava.

