Biroul Naţional Anticorupţie din Ucraina (NABU) și Procuratura Specializată Anticorupție (SAP) au prevenit mituirea în valoare de 1,7 milioane de dolari, bani care urmau să fie dați pentru numirea unor persoane „de încredere” în funcții din cadrul Serviciului Vamal de Stat al Ucrainei.
Conform anchetei, pentru poziția de șef al Vămii Liov se ofereau 1 milion de dolari, iar pentru funcțiile de conducere de la Vămile Volîni și Cernăuți — 500 de mii și respectiv 200 de mii de dolari.
„În plus, participanții la grupare contau pe faptul că conducerea Serviciului Vamal de Stat al Ucrainei va „închide ochii” la schemele de corupție de la aceste vămi în schimbul unei jumătăți din veniturile obținute ilegal”, adaugă anchetatorii.
Două persoane implicate în acest caz au fost puse sub acuzare conform art. 15 alin. 2, art. 27 alin. 4, art. 369 alin. 4 din Codul Penal al Ucrainei. Inițiatorul schemei a fost reținut în baza art. 208 din Codul de Procedură Penală al Ucrainei.