Curtea de Conturi controlează cheltuielile făcute pentru investiții în cadrul Autorității Vamale Române (AVR), instituție aflată în subordinea Ministerului Finanțelor.
”Conform Programului de activitate al Curții de Conturi pe anul 2025, în perioada 03.03.2025 – 18.07.2025, instituția noastră efectuează misiunea cu tema „Audit financiar asupra contului anual de execuție a bugetului de stat la instituțiile publice” la Ministerul Finanțelor.
În cadrul acestei misiuni au fost selectate, încă din etapa de planificare, „verificarea cheltuielilor de investiții” ce au fost derulate de către Autoritatea Vamală Română, în calitate de ordonator terțiar de credite.
Ulterior încheierii verificărilor și parcurgerii procedurii de valorificare a constatărilor reținute, instituția noastră vă va transmite rezultatele acestora, în acord cu prevederile art. 79 din Regulamentul privind activitatea de audit public extern”, se arată într-un răspuns transmis publicației info-sud-est.ro.
Controlul durează de aproape trei săptămâni, timp în care inspectorii curții s-au arătat nemulțumiți de achizițiile făcute îndeosebi în Vama Constanța, cu bani europeni: echipamentele CNCAN (Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, n.red.), privind controlul vamal, care au fost achiziționate în număr prea mare raportat la activitate, potrivit unor surse citate de presă.
Informația conform căreia este efectuat un control și în Vama Constanța a fost confirmată și de șeful Curții de Conturi, Mihai Busuioc.
”Facem un control la Ministerul Finanțelor și la ordonatorul terțiar Vama Constanța”, a declarat Busuioc.