Un accident rutier grav în care a fost implicat un autocar înmatriculat în România a avut loc vineri dimineaţă, pe o autostradă din Slovenia. Potrivit poliţiei, cel puţin trei persoane şi-au pierdut viaţa. Alți patru români sunt răniți.
Un autocar înmatriculat în România s-a răsturnat vineri pe autostrada A1, între localităţile Garciani-Murska Sobota, în Slovenia. Accidentul s-a produs în jurul orei 5 dimineaţa (ora 6 în România). În autocar se aflau 32 de persoane care mergeau spre Italia. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe de la București, trei români au murit și alţi patru au fost transportaţi de urgenţă la o unitate medicală pentru a primi îngrijiri de specialitate.
Poliția a anunțat că a fost deschisă o anchetă pentru a se stabili cauza accidentului. Potrivit presei, autocarul era înmatriculat în Brașov și efectua o cursă pe ruta România – Italia.
Ceilalţi 25 de pasageri ai autocarului răsturnat se află într-o locaţie a Agenţiei Drumurilor din Murska Sobota, unde le-au fost puse la dispoziţie băuturi calde şi alimente, urmând să fie preluaţi de un autocar al companiei de transport pentru continuarea călătoriei.
”Reprezentanţii misiunii diplomatice au întreprins demersuri în regim de urgenţă pentru a obţine informaţii suplimentare cu privire la identitatea şi starea de sănătate a persoanelor afectate, precum şi cu privire la circumstanţele producerii accidentului. Totodată, o echipă mobilă consulară din cadrul Ambasadei României la Ljubljana s-a deplasat la faţa locului pentru a acorda asistenţă consulară cetăţenilor români implicaţi în accident”, a transmis MAE.