Jaf ca în filme la Neamț. Doi bărbaţi care aveau feţele acoperite au intrat peste un vecin în casă şi i-au furat portofelul în care avea 4.000 de euro. După jaf, hoții s-au făcut nevăzuți. Polițiștii au reușit să dea de urma hoților cu ajutorul unui câine specializat în analiza mirosului uman.
”În noaptea de 22 iunie, ora 00:09, un bărbat, de 51 de ani, din Girov, a sesizat poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Ştefan cel Mare din cadrul I.P.J. Neamţ, despre faptul că, în timp ce se afla la domiciliu, imobilul fiind neasigurat şi neconectat la energie electrică, în interiorul acestuia ar fi pătruns două persoane necunoscute (bărbaţi), care ar fi avut feţele acoperite şi care l-ar fi imobilizat şi i-ar fi sustras un portofel, în care avea suma de 4.000 de euro şi documente de identitate. La faţa locului, s-au deplasat criminaliştii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ, împreună cu câinele de prelucrare a urmei de miros uman”, au transmis, luni, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ.
Ei au precizat că acel câine a identificat mirosul din locuinţă lăsat de hoţi şi i-a condus pe poliţişti la o locuinţă din Girov. În curtea gospodăriei poliţiştii au găsit mai multe haine care ardeau.
”În urma prelucrării urmelor şi analizării mijloacelor de probă, poliţiştii au identificat persoanele cercetate pentru comiterea faptei, cu vârste de 32, respectiv 26 de ani, ambele domiciliate în localitatea Girov”, au mai transmis poliţiştii.
Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.