Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, împreună cu Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava și directorul general al Companiei Naționale de Investiții, Manuela Pătrășcoiu, au fost oaspeții Mănăstirii Pătrăuți.
,,Mă bucur că ministrul Cseke Attila a fost astăzi oaspetele nostru, după ce dimineața a participat la inaugurarea creșei de la Fălticeni. Mănăstirea Pătrăuți, monument UNESCO, a fost reabilitată prin fonduri guvernamentale, o investiție de peste 3 milioane de lei. A fost executate lucrări de reabilitare a acoperișului, făcut acum din șindrilă, le rari de reabilitare a pardoselilor, drenaje și amenajare curte și perimetrul bisericii. Lucrarea a fost terminată în această toamnă, fiind executată de o firmă de restaurare din Suceava. Astfel, Mănăstirea UNESCO de la Pătrăuți, ctitorie ștefaniană, este în momentul de față și mai atractivă pentru vizitatori. Reamintim ca Guvernul României și ministrul Cseke, nu de mult, au avizat un alt proiect pentru Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Ansamblu Arhiepiscopal de la Suceava, cu biserica Sfântul Gheorghe, de asemenea monument UNESCO, investiție de peste 20 de milioane de euro. Ministerul Dezvoltării mai are în desfășurare lucrări și la Mănăstirea Dragomirna.
Printr-o simplă trecere în revistă, putem remarca un număr mare de investiții la obiectivele monumentele istorice și UNESCO, în ultimii 15 ani au fost reabilitate mânăstirile Probota, Bogdana, Sucevița, Voroneț, Sfântul Ilie, Moldovița, Bălinești.
Recent, pe fonduri europene, prin PNRR, au fost aprobate proiecte pentru mănăstirile Slatina și Arbore, precum și pentru bisericile de lemn de la Botoșana și Fundu Moldovei. Am prezentat ministrului Cseke Attila strategia noastră, legătura acestor monumente UNESCO cu piste de biciclete dar și modernizarea drumurilor și a parcărilor pe aceste rute turistice din județul Suceava,, sustine Flutur.