administratie

Atenționare meteo – Ninsori abundente în zona de munte a județului Suceava

Atenționare meteo – Ninsori abundente în zona de munte a județului Suceava. La această oră în zona montană a județului Suceava ninge abundent, de asemenea fenomene de viscol si ninsoare se înregistrează pe raza mai multor zone din judet. Echipele (SDN) Segmentul Drumuri Naționale Câmpulung și SDN Suceava acționează permanent pe toate sectoarele aflate în administrare pentru menținerea circulației în condiții de siguranță.
Toate utilajele sunt pe sectoarele de drum pentru prevenție.
,,Recomandăm conducătorilor auto:
– să adapteze viteza la condițiile de drum;
– să își echipeze corespunzător autovehiculele pentru sezonul de iarnă;
– să se informeze în prealabil cu privire la starea drumurilor.
Atenționările meteorologilor rămân valabile, fiind prognozate intensificări ale vântului, viscol și depuneri consistente de zăpadă, ceea ce poate cauza vizibilitate redusă și porțiuni de carosabil acoperite temporar cu zăpadă.
Conduceți prudent și în siguranță!,, este mesajul Institutiei Prefectului Suceava.