Atenție, șoferi! Cresc amenzile pentru lipsa rovinietei. Legea a fost promulgată de președintele României, Klaus Iohannis.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri legea pentru modificarea anexei nr. 2 la Ordonanţa Guvernului 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România (rovinieta). Actul normativ prevede actualizarea cuantumului amenzilor contravenţionale pentru lipsa rovinietei.
Legea promulgată mărește amenzile pentru lipsa rovinietei la fiecare categorie de autovehicule, potrivit Agerpres.
- pentru autoturisme amenda este de minim 275 de lei şi de maximum 550 de lei (limite majorate față de 250 lei, respectiv 500 lei până acum)
- pentru vehicule de transport marfă cu MTMA (masa totală admisibilă tehnic – n.r.) mai mică sau egală cu 3,5 tone amenda este de minim 950 de lei şi de maximum 1.900 de lei (limite majorate față de 750 lei, respectiv 1.250 lei până acum)
- pentru vehicule de transport marfa cu MTMA mai mare de 3,5 tone şi mai mică sau egală cu 7,5 tone amenda este de minim 1.550 de lei şi de maximum 3.100 de lei (limite majorate față de 1.250 lei, respectiv 1.750 lei până acum)
- pentru vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone şi mai mică de 12 tone amenda este de minim 2.750 de lei şi de maximum 5.500 de lei (limite majorate față de 1.750 lei, respectiv 2.250 lei până acum)
- pentru vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone, cu maximum 3 axe (inclusiv) amenda este de minim 3.550 de lei şi de maximum 7.100 de lei (limite majorate față de 2.750 lei, respectiv 3.000 lei până acum)
- pentru vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv) amenda este de minim 5.950 de lei şi de maximum 11.900 de lei (limite majorate față de 3.000 lei, respectiv 4.500 lei până acum)
- pentru vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) şi maximum 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) amenda este de minim 1.550 de lei şi de maximum 3.100 de lei
- pentru vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) amenda este de minimum 2.750 de lei şi de maximum 5.500 de lei.
Legea intră în vigoare în 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.
Sursa: Digi24