Atac frontal la primarul municipiului Bogdan Loghin pentru că s-a aprobat atribuirea a 3 ha de teren prin deliberativ local pentru Biserica Penticostală Maranata. ,,România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil,, arata Constituția României. Aceeasi CONSTITUȚIE arată că ,,Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii.
(4) În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă.
(5) Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate,,.
De ce se face scandal pentru un proiect pe care penticostalii îl merită?
Dar pentru proiecte culturale private de țopăială finanțate din bani publici nu sare nicun jurnalist. Chiar și prefectul județului, Traian Andronachi a sărit ca ars deși dumnealui este rădăuțean și chiar a fost candidat la funcția de primar al municipiului.
Numai că rădăuțenii au dat cele mai multe voturi pentru Bogdan Loghin așa că există și o oarecare invidie din partea social democratului care totuși a primit o funcție cadou din partea Partidului Social Democrat, cea de prefect. Și una e să faci naveta de la Radăuți la Suceava cu mașina personală și alta e să te plimbi cu mașina inscripționată MAI și pe banii publici. Ba mai pui și girofar dacă cumva te incurcă traficul aglomerat.
Atunci când era director la Spitalul Municipal Rădăuți,Traian Andronachi a prosperat cu încă o casă concomitent cu investițiile din unitatea spitalicească. Spun rădăuțenii și chiarcei care i-au fost colegi în spital că își aminteasc cum a decurs modul în care s-a cheltuit banul public.
Problema este că nu numai prefectul s-a ofticat de hotarârea Consiliului Local Rădăuți ci și oarece jurnaliști care Nu au sărit în SUS și Nici nu SAR atunci când se finanțează cu bani publici tot felul de țopăieli folclorice pe proiecte culturale private ale unor persoane care nu au nicio tangență cu cultura ci doar cu încasările, proiecte private la care aciuează nu numai Inspectoratul Școlar Județean, Ansamblul Ciprian Porumbescu, Primăriile ci chiar și o parte a presei și cu toții laudă cum micuții țopăie prin săli sau camine culturale în loc să fie la cursuri.
Copii sunt scoși de la ore și îmbrăcați tradițional că așa i se cășunează unora să sprijine tradițiile. Nimeni nu spune că în județ este Școala Populartă de Artă sau Liceul de Artă ,,Ciprian Porumbescu,, două instituții unde micuții pasionați de muzică și dans pot frecventa și își pot pune în valoarea pasiunea.
Copii altor culte merită să aibă și ei o școală și chiar un campus. Municipiul Rădăuți a prosperat nu numai cu ortodocși ci și cu penticostali. Nimeni nu trebuie să toarne gaz pe foc pentru proiectul de hotărâre prin care această biserică a primit 3 hectare de teren. Iar Bisericii Ortidoxe din Bucovina de când îl are la conducere pe IPS Calinic i-au crescut numărul bisericilor și mănăstirilor ca ciupercile după ploaie.
Într-un stat democratic și laic, drepturile nu se acordă pe criteriul majorității religioase, ci pe baza cetățeniei și a legii. Membrii cultelor neoprotestante sunt cetățeni ai României, plătitori de taxe și impozite și contribuabili activi la bugetul de stat, exact ca orice alt cetățean.
A pune sub semnul întrebării drepturile unei comunități religioase pe motiv că nu aparține majorității reprezintă un derapaj grav de la principiile constituționale și de la valorile europene pe care România și le-a asumat. Libertatea religioasă, egalitatea în fața legii și respectul reciproc nu sunt privilegii, ci drepturi fundamentale.
Problema nu este acordarea unui teren unui cult legal recunoscut, ci tentativa de a transforma diferențele confesionale în instrumente de dezbinare. După 35 de ani de la căderea comunismului, revenirea la mentalitatea „doar majoritatea decide” nu înseamnă progres, ci regres.
Dreptatea, libertatea și adevărul nu pot fi negociate și nu aparțin unei majorități, ci tuturor cetățenilor.

