ACTUALITATENAȚIONALULTIMA ORĂ

Artista Simona Săndulescu a fost găsită înecată în Lacul Morii. „Viata a devenit insuportabilă pentru mine…..Vă rog să mă iertați!”, a scris în mesajul de adio

Simona Săndulescu, o cunoscută artistă din Bucureşti, a fost găsit moartă, noaptea trecută, în Lacul Morii. Înainte de după ce a lăsat un mesaj de adio pe Facebook.

„La data de 6 august, în jurul orei 1.40, prin apel 112, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București – Secția 20 a fost sesizată cu privire la faptul că, într-un lac din Sectorul 6, se află o persoană înecată.

La fața locului s-au deplasat polițiști cadrul Secției 20 și un echipaj de pompieri – scafandri, care au intervenit pentru scoaterea persoanei din apă.

Totodată, un echipaj medical, în urma verificărilor, a constatat decesul”, a transmis Poliţia Capitalei.

Cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri – Biroul Morți Supecte și Ucideri din Culpă în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la INML în vederea efectuării necropsiei, anunta Romania TV.