ACTUALITATEBREAKING NEWSNAȚIONAL

Apicultorii români cer stoparea importului de miere din Ucraina şi bani de la UE

Apicultorii români solicită stoparea importului de miere din Ucraina, în condiţiile în care România are excedent, dar şi un sprijin financiar din ajutorul acordat de Uniunea Europeană, chiar dacă suma de 10 milioane de euro este „apă de ploaie pentru agricultura României”, anunță Agerpres.

„Cea mai mare problemă pentru noi o reprezintă acum valorificarea produselor. Chiar dacă producţia a fost una modestă, nici în aceste condiţii nu putem valorifica mierea, pentru că există această concurenţă neloială între ceea ce producem noi şi ceea ce intră din spaţiul extracomunitar, din păcate, la preţuri foarte mici. Noi nu putem valorifica la fel, având în vedere că preţurile de producţie au crescut cu 30%-40%, preţurile de achiziţie au scăzut în acelaşi mod, cu 30%-40%, iar cererea pentru export a lipsit aproape de tot. De ani de zile avem această concurenţă neloială, iar acum în contextul cu Ucraina este libertate şi mai mare”, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea.

Potrivit acestuia, România importă peste 4.000 tone de miere din spaţiul extracomunitar, care se vinde atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă, amestecată cu alte categorii de miere, iar producţia internă este foarte greu de valorificat.

„Cred că anul trecut s-au importat şi mai mult de 4.000 de tone de miere, iar exportul nostru a fost aproape de zero. Sigur nu toată mierea importată se consumă în România, dar oricum se amestecă cu alte categorii. Pot să vă spun că am văzut la raft, inclusiv la doză, la pliculeţ, amestec din patru categorii de miere, respectiv din România, Ucraina, Moldova şi China. Este un amalgam acolo, o nebunie totală. Acum a venit şi această ieşire publică a Uniunii Europene, precum că 40% din mierea importată este falsă, dar noi solicităm aceste lucruri, respectiv o etichetare corectă, de peste 10 ani şi abia acum se pare că vor face acest gest, dar este cam tardiv”, a subliniat el.

Au transmis Ministerului Agriculturii o adresă prin care au fost solicitate fonduri pentru apicultura României.

„Noi am solicitat anul trecut să se dea vreo 20 euro pe familia de albine, pe care nu l-am primit, dar ar fi binevenit acum, mai ales că această primăvară a fost foarte capricioasă, un ajutor de aproximativ 15 euro pe familia de albine. De fapt, iarna a fost în martie şi aprilie, cu îngheţ, ploi şi frig, nici primul cules la rapiţă care mai dădea un pic de speranţă apicultorilor nu va fi valorificat poate nici la 30%-40% din potenţial, pentru că nu avem albine, iar unde avem albine nu avem timp corespunzător care să permită valorificarea nectarului”, a atenţionat preşedintele ACA.

O măsură despre care se vorbeşte de mai bine de 17 ani, respectiv introducerea mierii în şcoli

În ceea ce priveşte anul apicol 2023, şeful asociaţiei apicole a subliniat că este foarte greu să facă previziuni pentru că apicultura este determinată şi depinde 90% din factorul natural, iar în prezent nu ştie cum vor fi condiţiile climatice.

„Nu ştim cum va fi anul apicol 2023. Deocamdată, floarea-soarelui încă nu s-a semănat, se fac acum arături pe suprafeţe mari prin ţară, dar nu ştim cum va evolua timpul, care vor fi condiţiile de climă, temperaturi ridicate, secetă, dar, în orice caz, primăvara a început cu stângul pentru noi”, a punctat Fetea.

Nu în ultimul rând, acesta a afirmat că o măsură despre care se vorbeşte de mai bine de 17 ani, respectiv introducerea mierii în şcoli, ar ajuta foarte mult apicultorii români pentru valorificarea producţiei interne.

„Vorbim din 2006 de introducerea mierii în şcoli, e o nebunie totală. Ne dorim acest lucru ca să putem valorifica măcar pe plan intern mai multă miere, dacă pe plan extern nu merge. Din cauza inflaţiei mierea nu se mai consumă şi în acest context mierea în şcoli ar fi o gură de aer pentru apicultori. Ar fi nemaipomenit să putem valorifica o cantitate de 4.000 – 5.000 de tone la intern”, a reiterat el.

Cu toate aceste probleme şi neajunsuri, şeful ACA a susţinut că preţul mierii nu a fost modificat, cel puţin la nivelul asociaţiei şi al Combinatului Apicol.

„Asociaţia noastră şi Combinatul Apicol nu au crescut preţurile, în ciuda creşterilor pe toate palierele. Nu am scumpit mierea pentru că n-am putut, nu erau solicitări şi nu puteam să creştem preţul. Stocurile pe care le-am avut au fost minimale din 2021, iar acelea au mers la export în primăvara anului 2022, în lunile ianuarie-februarie, dar e vorba de o cantitate de numai 80-100 de tone. Ulterior n-am mai dat un gram de miere la export. Deci, din producţia lui 2022, am stat cu linia de procesare şi ne-am uitat la ea. Producţia de anul trecut a fost undeva sub 50% din media anuală, respectiv 12.000 – 13.000, poate 14.000 tone. Au fost câteva judeţe unde a fost mai bine, dar, dacă facem o analiză generală pe ţară, undeva sub 50%. Mai intră 5.000 de tone din Ucraina sau din alte state extracomunitare şi uitaţi aşa omorâm producţia noastră”, a afirmat preşedintele asociaţiei apicole.

În anii trecuţi, România producea, în medie, 22.000 de tone de miere anual, clasându-se pe locul patru în Europa, cu efective de 1,47 de milioane de familii de albine.

În prezent, la nivel naţional există 2,35 milioane de familii de albine şi sunt înregistraţi peste 35.000 – 37.000 de apicultori, în jur de 50% fiind membrii ACA, care deţin peste 60% din efectivele de albine.

Între timp, Polonia și Ungaria au luat deja decizia de a interzice importul de miere din ucraina pentru a proteja producătorii locali.