BREAKING NEWSPOLITIC

Apelul deputatului PNL Ioan Bălan în Camera Deputaților: ”În Moldova avem nevoie de industrie puternică!”

Deputatul PNL Ian Bălan a inregistrat astazi, in Camera Deputaților o declaratie politica intitulată ”În Moldova avem nevoie de industrie puternică!”. Va prezentam integral documentul:

31 mai 2022

 

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Chiar dacă Moldova a fost ocolită multă vreme de investițiile străine directe, moldovenii au reușit, prin propriile forțe, să dezvolte o economie locală puternică, bazată pe întreprinderi mici și mijlocii foarte competitive. La Suceava, avem structuri de turism private care pot oricând să concureze cu structuri similare din state dezvoltate. Avem mici producători de produse alimentare din legume, fructe, carne sau brânzeturi care sunt apreciate pe cele mai pretențioase piețe din lume. Avem mici producători de textile și de articole vestimentare care concurează cu marile case de producție din lume. Avem producători locali de produse artizanale, tradiționale, inegalabile și extrem de căutate în toată lumea.

Așadar, avem zeci de mii de oameni harnici în Moldova care au reușit să pună pe picioare o economie locală cu care să ne putem mândri nu numai în țară, ci și peste hotare. Cu toate acestea, cei mai mulți dintre întreprinzătorii moldoveni au fost și sunt afectați de evoluțiile prețurilor energetice, de blocajele apărute pe lanțurile de aprovizionare, de agresiunea brutală a Rusiei asupra poporului ucrainean.

Cu ajutorul Guvernului condus de Nicolae Ciucă și al fondurilor europene nerambursabile care vor fi direcționate către firmele românești, am convingerea că antreprenorii moldoveni vor trece cu bine și peste această perioadă dificilă.

Stimați colegi,

Pe lângă economia locală moldovenească cu care eu, personal, mă mândresc, bazată în principal pe întreprinderi mici și mijlocii, Moldova are nevoie de o industrializare puternică, de investiții străine strategice de mari dimensiuni, capabile să pună în valoare toate resursele regiunii, atât resurse naturale, cât și resurse umane. Trebuie să punem capăt acestui lanț al slăbiciunilor în care exportăm materii prime și importăm produse finite, realizate chiar cu resursele noastre naționale. Trebuie să-i încurajăm, prin locuri de muncă bine plătite, pe tinerii absolvenți ai universităților și școlilor din Moldova ca să rămână acasă, în țara lor și să-și construiască aici un viitor.

Moldova are tot ceea ce-i trebuie pentru a se dezvolta ca punct industrial strategic al țării. Până acum, piedica majoră era reprezentată de lipsa autostrăzilor. Dacă se va menține actualul ritm de realizare pentru autostrăzile Moldovei, infrastructura de transporturi va fi chiar un avantaj competitiv pentru dezvoltarea industrială a țării lui Ștefan. Îmi exprim speranța că toată diplomația românească, în special însărcinații cu afaceri economice, vor prezenta mediilor de afaceri din statele dezvoltate ce oportunități uriașe prezintă Moldova pentru economia europeană și îi vor convinge să participe la industrializarea acestei părți de țară.

 

Vă mulțumesc,                            

Ioan BALAN, 

Deputat PNL