Apel disperat al fermierilor din Fundu Moldovei și comunele învecinate din județul Suceava. Aceștia susțin că după data de 1 august laptele din gospodării și fermieri nu va mai fi preluat întrucât firma care îl prelua s-ar fi orientat spre lapte din afara țării.
,,Suntem foarte mulți gospodari și fermieri din Bucovina care nu știm ce vom face cu laptele nostru după data de 1 august.
Din informațiile și discuțiile pe care le auzim între fermieri, există temerea că o parte din laptele produs local nu va mai fi preluat, iar procesatorii s-ar putea orienta către alte surse de aprovizionare, inclusiv din afara țării. Nu știm exact care vor fi deciziile finale, dar îngrijorarea este foarte mare în rândul crescătorilor de animale.
Vacile noastre sunt crescute tradițional, pășunate pe pajiștile din Bucovina și îngrijite cu multă muncă și responsabilitate. Producem zilnic lapte natural, obținut în gospodării familiale care există de generații.
Nu cerem pomană și nu cerem privilegii. Cerem doar să avem posibilitatea să ne vindem laptele și să ne continuăm munca cinstită.
Facem un apel către fabrici de procesare, investitori, cooperative și antreprenori care ar putea fi interesați să preia și să proceseze laptele produs în zona noastră.
All reactions:

