ACTUALITATENAȚIONAL

Aparatele de reciclare nu vor mai accepta anumite sticle, începând din iulie

După ce Sistemul Garanție Returnare a devenit obligatoriu în România, consumatorii sunt nevoiți să plătească o garanție de 0,5 lei pentru fiecare recipient din sticlă, plastic sau metal, cu un volum între 0,1 și 3 litri.

Ambalajele pentru care trebuie plătită garanția sunt marcate cu sigla „Ambalaj cu garanție”, indicând eligibilitatea lor pentru sistem.

Pe de altă parte, recuperarea garanției este posibilă doar pentru aceste ambalaje etichetate corespunzător, potrivit green.start-up.ro.

Există însă și cazuri în care sticlele nu sunt acceptate de aparat, deși au eticheta SGR intactă. Și asta, pentru că încă nu știm cu exactitate cum trebuie să pregătim sticlele înainte de reciclare.

Așadar, sticlele trebuie golite complet de conținut, dar, atenție, nu spălate! Mai mult decât atât, forma acestora trebuie să fie intactă, identică cu cea de la raft. Altfel, ambalajul va fi respins de aparat. În cazul în care sticla a fost presată, eticheta și codul de bare vor fi deteriorate, astfel încât posibilitatea introducerii ambalajului respectiv în sistem va fi compromisă.

În același timp, dacă dopul este prea strâns, forma sticlei se poate modifica, astfel încât oficialii RetuRo recomandă strângerea fermă a dopului, dar nu la maximum, scrie antena3.ro.

Sticlele care nu vor mai fi acceptate în sistem

Există însă o schimbare, de la data de 3 iulie 2024, și anume faptul că recipientele din plastic de unică folosință sau materiale compozite care conțin băuturi, cu o capacitate de până la 3 litri, trebuie să aibă dopul atașat de sticlă, în cazul în care acesta este din plastic.

Măsura vizează sticlele din plastic cu orice tip de conținut, de la apă, băuturi carbogazoase, sucuri, la băuturi alcoolice.

Vouchere din partea magazinelor

Deși aceste tipuri de ambalaje nu sunt acceptate în SGR, este important să nu fie aruncate la gunoi. Acestea pot fi duse la centrele de colectare a ambalajelor, la fel ca până acum.

Mai mult decât atât, este important de știut faptul că majoritatea hypermarket-urilor desfășoară campanii de colectare a acestor deșeuri, oferind în schimbul lor, de cele mai multe ori, bonuri valorice sau vouchere care pot fi folosite în rețeaua respectivului comerciant, citează stiripesurse.ro.