administratie

Anulări de majorări de întârziere de aproape 4 milioane de euro ar putea acorda Primăria Suceava datornicilor suceven

Primăria Suceava are de încasat, atât de la contribuabilii persoane fizice, cât şi de la cei persoane juridice, obligaţii fiscale totale de 54,92 de milioane de lei, însemnând circa 11 milioane euro.

Potrivit primarului Ion Lungu, dacă vor înainta cu toţii cereri de anulare a majorărilor de întârziere, la bugetul local ar putea intra 35,57 milioane de lei, adică peste 7 milioane de euro. Astfel, persoanele fizice şi persoanele juridice cu restanţe ar beneficia de „scutiri” de plăţi însumând 19,35 de milioane de lei, reprezentând aproape 4 milioane de euro. „Mulţi suceveni vin şi spun că vor să plătească debitele restante, însă nu pot din cauză că în unele cazuri penalităţile sunt destul de mari. De aceea, îi rog să se prezinte Primărie, să îi ajutăm, să îi consiliem, pentru a completa documentaţia şi a putea beneficia de aceste scutiri” a spus Ion Lungu, primarul Sucevei, menţionând că este vorba de spre circa 30.000 de „roluri”, majoritatea ale persoanelor fizice. Un proiect de anulare a majorărilor de întârziere datorate ca urmare a neachitării la termen a obligaţiilor de plată de către toate categoriile de debitori  va fi supus  dezbaterii Consiliului Local, în şedinţa ordinară de joi. Beneficiari ar urma să fie „toate categoriile beneficiari cum ar fi persoane fizice şi persoane juridic care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii liberale”. Vizate sunt restanţele cumulate până pe 31 august 2024 şi reprezentând creanţele bugetare reglementate prin Legea nr. 227 din 2015 privind Codul fiscal, dar şi alte creanţe nefiscale datorate bugetului local. Consilierii locali vor aproba şi procedura de anulare a majorărilor de întârziere,pentru aceasta contribuabilii trebuind să îndeplinească mai multe condiţii. Cei în cauză vor trebui să notifice Primăria că intenţionează să beneficieze de anularea majorărilor de întârziere datorate bugetului local, aferente obligaţiilor de plată neachitate în termen şi restante pe 31 august 2024. Notificarea va fi urmată de completarea cererii de anulare a majorărilor de întârziere, o condiţie esenţială fiind cea privind achitarea obligaţiilor de plată principale. În cauză sunt inclusiv chiriile, redevenţele şi amenzile restante la 31 august 2024, inclusiv, „stingerea” obligaţiilor făcându-se prin „orice modalitate prevăzută de lege, până la data depunerii cererii, dar nu mai târziu 25 noiembrie 2024”. Stinse vor fi, totodată, toate majorările de întârziere calculate în anul 2024 la debitele restante aflate în sold la data de 31 august 2024, cât şi la debitele restante „născute” după 31 august 2024.