Sunt stenograme cu prim-vicepreședintele PNL, Rareş Bogdan, în dosarul Aeroportului Otopeni. Nume foarte grele din politica românească, atât de la PSD cât și de la PNL, apar în acest dosar al șpăgilor de la aeroport.
Vă amintim că au fost descinderi la Aeroportul Otopeni şi procurorii ar fi cerut documente într-un dosar ce vizează mai multe contracte pentru magazinele din interiorul aeroportului, atât cele duty free, cât şi restaurantele care îşi desfăşoară activitatea pe aeroportul Otopeni
Rareş Bogdan apare în stenogramele din acest dosar, dar nu este singurul lider politic care ar fi implicat.
Aproape 400 de pagini are ordonanța procurorilor în acest caz. Antena 3 CNN a obținut această ordonanță care are sute de pagini cu stenograme.
Nume foarte grele din politica românească, atât de la PSD cât și de la PNL, apar în acest dosar al șpăgilor de la aeroport
Trei dintre cei patru prim-vicepreședinți ai Partidului Național Liberal, Rareş Bogdan, Iulian Dumitrescu și Gheorghe Flutur apar. De la Partidul Social Democrat, de asemenea, apare numele lui Sorin Grindeanu, vicepremier și ministru al Transporturilor, dar şi numele liderului PSD, Marcel Ciolacu.
Un dialog dintre Ivan George Alexandru, fost director la Compania Națională Aeroporturi București, și omul de afaceri Hardan Saadeh, un reprezentant al unei firme care administrează anumite spații comerciale din aeroportul Otopeni.
Ivan George Alexandru: Am mai vorbit cu Rareş
Hardan Saadeh: Rareş Bogdan?
Ivan George Alexandru: Da. “Stai liniştit! Garantat săptămâna viitoare!”
Hardan Saadeh: Da? Pe bune? Dacă Cristi e atât de apropiat şi e atât de prieten şi face orice chestie pentru el şi roagă pentru tine, mi se pare..să nu-l servească pe Cristi..Corect sau nu?
Ulterior, cei doi discută despre apropierea lui Rareş Bogdan de omul de afaceri Cristian Bălan, şi el anchetat în dosar.
Rareş Bogdan, reacţie după stenograme: „Nu am nicio treabă cu povestea asta!”
„Nu comentez așa zise stenograme și nici discuțiile dintre unii. Oricine poate spune orice despre oricine. Nu am nicio treabă cu povestea asta! Niciuna!
Faptul că niște domni vorbeau la o cafenea de unii și alții nu înseamnă absolut nimic, asta a fost și este Frumosul și fascinantul Târg al lui Bucur de la Conu Iancu până la… pregătirea Rotativei din 25 mai 2023”.
sursa:antena3.ro