Din 15 martie, meniurile cantinelor, restaurantelor şi fast-foodurilor se vor schimba. ANPC impune reguli noi pentru patroni. Din 15 martie, meniurile cantinelor, restaurantelor şi fast-foodurilor se vor schimba. ANPC impune reguli noi pentru patroni.
Horia Constantinescu, şef ANPC a vorbit în direct la Antena 3 CNN despre aceste noi reguli. Se pare că motivul acestor noi reglementări ar fi că tot mai mulți clienți își doresc să mănânce mâncare sănătoasă, cu mai puține E-uri.
„Ar trebui să fie regăsiți aditivii alimentari utilizați la prepararea respectivului produs în sensul în care dacă în compoziția acestuia intră la rândul lor alte ingrediente compuse și conțin aditivii despre care vorbim, acest lucru ar trebui adus la cunoștința consumatorului.
Sunt din ce în ce mai mulți cei care își doresc să mănânce cât mai aproape de natural, scurtând drumul, așa cum recomandă inclusiv Comisia Europeană, între furcă și furculiță. În sensul în care produsele care sunt furnizate de către producătorii locali, nu au nevoie de atâția conservanți și de atâtea etape de procesare, așa cum trebuie să parcurgă un produs ce vine de la mult mai mare distanță”, a explicat Horia Constantinescu.