Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis duminică o atenționare de cod galben de caniculă, ploi și vijelii în mai multe regiuni ale țării. De asemenea, în București va fi vreme călduroasă, cu temperaturi care vor ajunge și la 33 de grade în următoarele zile.
Astfel, duminică temperaturile maxime vor atinge și 32 de grade. Temperaturi similare vor fi înregistrate și luni după-amiaza, iar de marți temperaturile vor atinge și 33 de grade.
De miercuri, „gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere. Astfel, cerul va fi variabil, însă după-amiaza vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse torențiale (se vor acumula 5…8, izolat peste 12 l/mp), frecvente descărcări electrice și căderi de grindină de mici și posibil medii dimensiuni” a precizat ANM.

