JUSTIȚIE

Angajat al Inspecției de Stat in Construcții, cercetat pentru corupție

”Două persoane din judeţul Iaşi, respectiv un angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii şi un responsabil tehnic de execuţie, au fost reţinute ieri, 20 mai a.c., de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, pentru cercetări privind suspiciunea săvârşirii unor infracţiuni de corupţie, după o serie de activităţi de procedură penală desfăşurate împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi.

În cauză sunt efectuate cercetări privind săvârşirea infracţiunii de luare de mită de către un angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii, faptă comisă prin intermediul altor 2 persoane, cercetate pentru complicitate la luare de mită, în scopul avizării favorabile a unei documentaţii pentru recepţia unui imobil, respectiv un bloc de locuinţe”, a transmis, marţi, Direcţia Generală Anticorupţie (DGA), într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, inspectorul în cadrul ISC Iaşi a solicitat unui investitor imobiliar, denunţător în cauză, prin intermediul altui suspect (responsabil tehnic de execuţie), să-i remită 6 sisteme de aer condiţionat cu 6 module Wi-Fi, în schimbul semnării procesului verbal de recepţie finală a investiţiei.

”La momentul când a pretins aceste bunuri, inspectorul ISC Iaşi a indicat inclusiv societatea comercială de la care denunţătorul urma să achiziţioneze produsele respective, societate al cărei reprezentant este suspect pentru complicitate la luare de mită. Pentru documentarea probatoriului, în cursul zilei de ieri, ofiţerii DGA – SJA Iaşi, la delegarea şi sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, au pus în executare 4 mandate de percheziţie domiciliară, din care 3 la locuinţele suspecţilor şi una la sediul societăţii comerciale”, mai arată sursa citată.