BREAKING NEWSJUSTIȚIE

Angajări la DNA! Se cer studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat

Direcția Națională Anticorupție organizează concurs/examen în vederea ocupării pe perioadă nedeterminată a unui post vacant de execuție de referent treapta IA în cadrul Biroului administrativ, întreținere și deservire din cadrul Departamentului economico-financiar și administrativ (personal contractual, cu atribuții de gestionar).

Concursul/examenul va avea loc la sediul Direcției Naționale Anticorupție din București, Piața Valter Mărăcineanu nr. 1-3, sector 1 și va consta în susținerea unei probe scrise și a unui interviu, după cum urmează:

– 4 octombrie 2023, ora 10:00 – proba scrisă, constând în testarea cunoștințelor teoretice necesare ocupării postului pentru care se organizează concursul;
– 10 octombrie 2023, ora 10:00 – interviul, constând în testarea abilităților, aptitudinilor și motivației candidaților.

Condiții de ocupare a postului:

Condițiile generale:

a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii.

Condiții specifice:

• Studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat;
• vechime în muncă: minimum 6 ani și 6 luni;
• abilități în utilizarea calculatorului – nivel mediu ( utilizare Office: Word, Excel), dovedite prin certificate/diplome/atestate specifice.

Durata normală a timpului de lucru este de 8h/zi, respectiv 40h/săptămână.

Atribuțiile postului vacant de execuție de referent treapta IA din cadrul Biroului administrativ, întreținere și deservire din cadrul Departamentului economico-financiar și administrativ

1. Face recepția materialelor primite în magazie, în prezența comisiei de recepție, urmărind dacă acestea corespund datelor înscrise în actele însoțitoare și ca bunurile recepționate să nu aibă vicii aparente sau ascunse , după care semnează de primirea acestora în gestiune;

2. Întocmește bonurile de consum în format electronic, pe baza referatelor originale vizate de șeful Serviciului investiții, achiziții și administrativ și, ulterior, aprobate de către ordonatorul de credite. După obținerea tuturor aprobărilor și efectuarea distribuției, predă pe bază de borderou referatul și bonurile la biroul contabilitate urmărind respectarea cu strictețe a procedurilor privind CIRCUITUL DOCUMENTELOR JUSTIFICATIVE PENTRU ELIBERAREA BUNURILOR DIN MAGAZIE;

3. Eliberează materialele din magazie numai pe baza bonurilor de consum, întocmite, aprobate și semnate conform legislației și procedurilor interne în vigoare, respectând cantitatea, calitatea și sortimentele specificate în actele de eliberare;

4. Lunar efectuează confruntarea evidenței tehnico-operative a magaziei cu evidența contabilă, iar rezultatele vor fi consemnate într-un proces verbal;

5. Aranjează materialele din magazie grupate pe sorto-tipo-dimensiuni, le codifică și pune etichete pe raft;

6. Ia toate măsurile ce se impun pentru asigurarea securității magaziilor, prin încuiere și sigilare, ori de câte ori iese din acestea;

7. Ține locul gestionarului depozitului cu obiecte de inventar și active fixe, în absența acestuia, efectuând distribuții, în condițiile legii;

8. Va comunica în scris conducerii Serviciului investiții, achiziții și administrativ:

a. plusurile și minusurile din gestiune, de care are cunoștință;

b. cazurile în care constată că materialele din gestiune sunt depreciate, degradate, distruse sau sustrase, ori există pericolul de a ajunge în asemenea situații;

c. stocurile fără mișcare sau cu mișcare lentă (semestrial).

Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 021.312.14.97/ int. 2658,  Serviciul resurse umane, perfecționare profesională și documentare; e-mail de corespondență resurseumane@pna.ro.