Dacă dorești să urmezi o carieră militară ai nevoie în primul rând de voință, iar apoi trebuie să ții seamă de o serie de aspecte și de multe criterii pe care trebuie să le bifezi. Iată ce ai de făcut, dacă îţi doreşti să porţi uniforma militară.
Intrarea în sistemul militar în calitate de ofițer, maistru militar, subofițer sau soldat/gradat profesionist presupune îndeplinirea cumulativă, a mai multor condiții de ordin administrativ și aptitudinal, verificate pe timpul parcurgerii etapelor de recrutare și selecție, precum și absolvirea unei forme de pregătire în instituțiile/unitățile de învățământ militar sau/și în centrele/unitățile de instruire.
Cine se poate angaja în armată
Există două căi prin care cei interesați pot îmbrățișa cariera de ofiţer, maistru militar sau subofiţer, iar acestea poartă denumirea de calea directă și calea indirectă de formare a personalului militar.
Calea directă de formare reprezintă principala cale de intrare în sistemul militar și presupune parcurgerea și finalizarea cursurilor organizate de instituțiile de învățământ superior militar și unitățile de învățământ postliceal militar, adică de academiile militare și de școlile militare de maiștri militari și subofițeri.
Calea indirectă de formare este complementară celei directe și presupune parcurgerea și finalizarea cursului de formare a ofițerilor în activitate sau a cursului de formare a subofițerilor în activitate
Formarea pe această cale a ofițerilor/subofițerilor se orgnizează potrivit nevoilor Ministerului Apărării Naţionale şi în conformitate cu normele legale, numai pentru armele sau serviciile şi specialităţile militare pentru care există un deficit major de personal şi/sau nu se asigură pregătirea în cadrul Ministerului Apărării Naţionale.
Rolul acestei căi este acela de a completa necesarul de personal militar cu specialiști în armele sau serviciile justiție militară, medical, sanitar-veterinar, educaţie fizică, jurnalism şi relaţii publice, securitate şi sănătate în muncă, protecţia mediului, supraveghere tehnică şi metrologie legală, psihologie, sociologie, muzici militare etc.
Frecventarea cursului de formare a ofițerilor/subofițerilor în activitate este posibilă numai în condițiile absolvirii, prealabile, a unei unități/instituții de învățământ civil și deținerii unei diplome de licență sau certificat de competențe, după caz, într-un domeniu/specializare corespunzătoare armelor sau serviciilor și specialităților militare pentru care se organizează concurs de admitere.
Pentru angajarea într-o funcție de soldat, este necesară parcurgerea și absolvirea unui program de instruire cu durata de 2-5 luni, desfăşurat într-unul din centrele de instruire/unităţile de instrucţie ale categoriilor de forţe ale armatei. Pot fi recrutați candidați cu sau fără stagiu militar efectuat, absolvenți ai oricărui nivel/domeniu de studii, dar nu mai puțin de 10 clase – învățământul general obligatoriu în țara noastră.
Absolvenţii de gimnaziu pot opta pentru a deveni elevi la Colegiile Naţionale Militare. Pregătirea temeinică dobândită și familiarizarea cu mediul militar sunt garanția promovării examenului de bacalaureat și a admiterii într-o instituţie de învăţământ superior militar sau a continuării studiilor în învăţământul postliceal militar, precum și a adaptării rapide la rigorile și standardele instituției militare.
Ce probe sunt pentru înrolarea în armată
Selecția pentru înrolare în Armată constă în parcurgerea următoarelor probe:
Probe psihologice:
test de aptitudini care evaluează randamentul intelectual;
chestionar de personalitate pentru evaluarea posibilităților tale de adaptare la condițiile specifice mediului militar;
test situațional (pentru ofițeri, maiștri militari și subofițeri), care evaluează aptitudinile de lider și capacitatea de a lucra în echipă.
Probe fizice, care constau în:
parcurgerea într-un timp determinat a unui traseu utilitar-aplicativ, care conține 10 elemente pe un circuit de 90 m lungime și care evaluează nivelul de dezvoltare a deprinderilor tale motrice de bază (viteza, îndemânarea, rezistența, forța);
probă de rezistență pe distanța de 1000 sau 2000 m, în funcție de categoria de personal pentru care ai optat.
Ultimul pas este interviul de evaluare finală.
Ce salarii sunt în 2023 în Armata Română
- Maior – 5.019 lei ( se adaugă sporuri)
- Căpitan – 4.324 lei (se adaugă sporuri)
- Locotenent gradație 4 – 3.445 lei
- Sublocotenent – 2.958 lei
- Plutonier gradație 4 – 3.107 lei (se adugă sporuri)
- Sergent major – 2.933 lei (se adaugă sporuri)
- Sergent gradația 4 – 2.618 lei
- Caporal gradație 4 – 2.437 lei ( se adaugă sporuri)
- Soldat – 2.236 lei
Instituţii militare de învăţământ
- Academia Forţelor Terestre “Nicolae Bălcescu”, Sibiu
- Academia Forţelor Aeriene “Henri Coandă”, Braşov
- Academia Navală “Mircea cel Bătrân”, Constanţa
- Academia Tehnică Militară, Bucureşti
- Institutul Medico-Militar, Bucureşti (o secţie la Târgu Mureş)
- Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre, Piteşti
- Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene, Boboc
- Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale, Constanţa
- Colegiul Militar Liceal “Mihai Viteazul”, Alba Iulia
- Colegiul Militar Liceal “Dimitrie Cantemir”, Breaza
- Colegiul Militar Liceal “Ştefan cel Mare”, Câmpulung Moldovenesc
- Şcoli de aplicaţie ale armelor/centre de instruire ale categoriilor de forţe ale armatei.
sursa: digi24.ro