Locuitorii evacuați din blocul de 10 etaje distrus de flăcări în sectorul 5 al Capitalei și-au petrecut noaptea pe la rude și prieteni. Zeci de persoane au locuințele afectate sau distruse complet, după incendiul violent. Flăcările au pornit dintr-un apartament de la etajul doi și s-au extins către ultimul etaj.
Oamenii încă nu pot să se întoarcă în apartamentele lor. Polițiștii și pompierii fac cercetări chiar la această oră la față locului pentru a afla care au fost cauzele care au dus la producerea acestui incendiului.
S-a deschis chiar și un dosar penal pentru distrugere, așa cum cere procedura. În cursul zilei sunt așteptați să ajungă aici și reprezentanți de la primăria Sectorului 5. Unele locuințe sunt distruse în totalitate, altele doar parțial.
Bloc a fost construit în anul 1977, iar fațada era confecționată din fibră de sticlă, motiv pentru care s-a propagat atât de repede incendiul de la etj 2 la etajul 10.
Un incendiu de proporții a izbucnit noaptea trecută, la un bloc de apartamente din Sectorul 5 al Capitalei. Clădirea a ars de la etajul 2 până la etajul 10.
Alarma la 112 s-a dat seara trecută, la 21:25 de minute, atunci când mai mulți oameni au sunat să anunțe că blocul în care locuiesc a fost cuprins de flăcări uriașe.
În total, 112 oameni au reușit să fugă la timp de imobil. Dintre aceștia, 12 oameni au fost răniți, iar doi au ajuns de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. Alte 11 persoane au fost salvate de pompieri în ultima clipă, printre care o persoană supraponderală și două care erau imobilizate.