Alături de candidatul de primar al municipiului Suceava Marian Andronache, în echipa pentru Consiliul Local , se află și consilierul în funcție din partea PMP, Anca Mihaela Gâtlan, care anunță că una dintre prioritățile echipei căreia i s-a alăturat o reprezintă buna îngrijire a persoanelor vârstnice.
„Bunicii noștri au investit enorm în viețile noastre, iar acum este momentul să le oferim înapoi respectul și grija pe care le merită. Pentru că au construit fundațiile comunității noastre, este de datoria noastră să ne asigurăm că primesc cea mai bună îngrijire.
Din acest motiv, vrem să continuăm proiectul de ridicare a unui centru de îngrijire pentru bătrâni, un loc unde vor fi tratați cu demnitate și atenție.
Pe 9 iunie, aveți șansa ca, prin votul vostru, să susțineți echipa care va face aceste lucruri posibile. Cu încredere spun că Suceava va fi un oraș care îi va servi pe toți”, transmite Anca Gâtlan.